Dupa ingestia oualor parazitare, acestea eclozeaza in tubul digestiv de unde strabat peretele intestinal si migreaza pe calea circulatiei sangvine portale la nivel hepatic si ulterior in plamani, sistemul nervos central si ochi. In timpul deplasarii larvelor, acestea sunt recunoscute de catre sistemul de autoaparare al gazdei umane care genereaza un raspuns imun specific pentru stoparea evolutiei si indepartarea lor din organism.

Toxocaroza poate evolua sub forma a 3 sindroame distincte, fiecare dintre acestea asociind severitate diferita in conformitate cu numarul de larve ingerate si capacitatea de autoaparare a organismului si sunt reprezentate de:

• Larva migrans viscerale LMV care se datoreaza ingestiei unei cantitati considerabile de oua parazitare (sau ingerare repetata) si afecteaza in special copiii cu varsta cuprinsa intre 1 si 7 ani sau adulti cu deficit cognitiv
• Larva migrans oculare LMO sindrom care apare ca urmare a migrarii larvelor parazitare la nivelul nervului optic si al globilor oculari
• Toxocaroza oculta sau atipica este mai frecvent diagnosticata la copiii de varsta scolara si la adulti si asociaza manifestari clinice mai putin specifice decat cele intalnite in cazul LMV si LMO.

Infectia cu toxocara canis – toxocaroza

Omul reprezinta o gazda intermediara in ciclul de viata al toxocarei, acesta infectandu-se prin ingestia accidentala a oualor din sol (sunt geohelminti). Populatia pediatrica este cea mai predispusa la aparitia toxocarozei, copiii ingerand accidental ouale parazitare care rezida in nisipul plajelor, cel utilizat pentru amenajarea locurilor de joaca sau in solul din parcurile publice in interiorul carora au acces caini (contaminarea nu are loc prin contactul animalele bolnave sau cu fecalele acestora deoarece embriogeneza parazitului are loc pe sol).

Igiena necorespunzatoare a mainilor, consumul de fructe si legume crude, nespalate sau carne cruda/semipreparata contaminate cu oua embrionate de toxocara constituie alte modalitati de infestare cu acest tip de paraziti.

Parazitii nu se pot transmite interuman (de la o persoana bolnava la un individ sanatos) deoarece sistemul imunitar al gazdei recunoaste si impiedica dezvoltarea larvelor, care sunt ulterior dezintegrate si resorbite de organism.

Simptome toxocaroza

In cazul LMV, manifestarile clinice ale parazitozei includ:

• Sindrom febril
• Hepatomegalie
• Anorexie
• Tuse cu wheezing
• Dispnee
• Splenomegalie
• Limfadenopatie
• Urticarie
• Constituirea de noduli subcutanati
• Eritem polimorf
• In cazuri severe convulsii, encefalopatie, tulburari ale ritmului cardiac si insuficienta respiratorie acuta.

Aceste manifestari clinice se datoreaza migrarii larvelor de la nivel intestinal catre diferite organe si sisteme ale corpului si stimularii de catre acestea a sistemului imun al gazdei, care genereaza o serie de mecanisme autoimune de tip inflamator.

Pacientii cu LMO asociaza manifestari clinice datorate migrarii larvelor la nivelul nervului optic si al ochiului unde cauzeaza aparitia granuloamelor care tractioneaza si deformeaza retina. Manifestarile clinice datorate prezentei acestor granuloame includ de regula:

• Diminuarea unilaterala (afecteaza un singur ochi) a vederii
• Endoftalmie
• Strabism
• Iridociclita
• Papilita optica.

Toxocaroza oculta este insotita de manifestari clinice nespecifice care pot include:

• Dureri abdominale difuze
• Leziuni cutanate cu aspect polimorf
• Tulburari respiratorii
• Tuse
• Cefalee
• Febra
• Mialgii
• Senzatie de greata.

Larvele de Toxocara canis prezinta capacitatea de a traversa bariera hematoencefalica, cauzand in anumite situatii aparitia neurotoxocarozei prin migrarea la nivelul leptomeningelui, substantei cerebrale albe si cenusii, cerebelului si al maduvei spinarii. Desi rar intalnita, neurotoxocaroza include manifestari clinice specifice meningitei, encefalitei sau mielitei si pot include:

• Convulsii
• Semne de iritatie meningeana (febra, cefalee persistenta, rigiditatea cefei)
• Varsaturi in jet de tip central
• Fotofobie (sensibilitate la lumina)
• Diplopie (vedere dubla)
• Deficit vizual
• Ataxie (dificultati in coordonarea si controlul miscarilor)
• Tetra sau parapareza.

Diagnosticarea toxocarozei la om

Diagnosticul toxocarozei este dificil de stabilit si se bazeaza pe coroborarea datelor obtinute din anamneza, examenul clinic al pacientului, investigatiile imagistice si cele serologice recomandate de catre medicul infectionist.

Cel mai frecvent utilizat test pentru diagnosticarea serologica a toxocarozei este reprezentat de ELISA, prin intermediul caruia sunt depistati anticorpii anti Toxocara de tip IgG si IgE.

Alaturi de acest test, hemoleucograma cu formula leucocitara evidentiaza existenta unei concentratii crescute de eozinofile la nivel circulator (eozinofilie), care poate fi insotita de leucocitoza (cresterea numarului de leucocite din sange).

Cresterea concentratiilor serice ale gammaglobulinelor si a valorilor testelor de inflamatie nespecifica VSH, CRP constituie alti parametri paraclinici care pot fi modificati la pacientii cu toxocaroza.

Investigatiile imagistice reprezentate de computer tomografie (CT) si rezonanta magnetica nucleara (RMN)pot evidentia existenta unor leziuni ovalare de mici dimensiuni cu margini imprecis delimitate la nivel hepatic, pulmonar, cerebral, cardiac si ocular care constituie granuloame parazitare.

Tratament toxocaroza

Tratamentul toxocarozei este etiologic si implica administrarea de preparate antihelmintice in doze variate si perioade de timp care difera in conformitate cu particularitatile clinice ale fiecarui pacient (varsta, greutate, asocierea sau nu a unei sarcini in evolutie).

Dietilcarbamazina, tiabendazolul, mebendazolul, albendazolul si ivermectina reprezinta principalele tipuri de medicamente antiparazitare care pot fi utilizate pentru tratarea toxocarozei numai in conformitate cu indicatiile medicului curant (anumite substante nu pot fi administrate in perioada de sarcina si la copiii cu varsta mai mica de 2 ani).

Leziunile de la nivel ocular cauzate de Toxocara pot fi ameliorate cu ajutorul medicatiei corticosteroide care au ca principal efect diminuarea inflamatiei si a disconfortului algic resimtit de pacient. In anumite situatii insa, LMO poate necesita efectuarea unei interventii chirurgicale pentru indepartarea larvelor (fotocoagulare laser) si corectia leziunilor oculare (criochirurgie sau vitrectomie) cauzate de acestea.

Prevenirea toxocarozei la om

Principalele masuri care pot fi adoptate pentru prevenirea toxocarozei umane presupun:

• Deparazitarea regulata a animalelor de companie
• Evitarea locurilor de joaca sau parcurilor in interiorul carora au acces animale domestice/salbatice
• Igienizarea frecventa a mainilor in special inainte de ingestia alimentara
• Spalarea fructelor si legumelor inainte de consumul lor ca atare
• Evitarea consumului de carne cruda sau semipreparata
• Imprejmuirea gradinilor cu plase de protectie previne accesul pisicilor si cainilor fara stapan care pot contamina solul cu oua parazitare prin materii fecale
• Educarea copiilor si supravegherea persoanelor cu dizabilitati psihice pentru prevenirea geofagiei (ingestia de pamant/nisip).

Helmintii prezinta capacitatea de a perturba capacitatea de aparare a gazdei prin diferite mecanisme imunomodulatoare si imunoreglatoare care permit supravietuirea larvelor pe durate indelungate de timp (ani) cu aparitia formelor cronice de toxocaroza.

Toxocaroza cronica poate genera aparitia de complicatii severe care pot include deficit cognitiv accentuat si epilepsie in cazul afectarii sistemului nervos central, glaucom si pierderea vederii la pacientii cu afectare oculara, miocardita eozinofilica, endomiocardita restrictiva, insuficienta respiratorie acuta in contextul pneumoniei eozinofilice, astm bronsic, anemie, hepatosplenomegalie si nu numai.