„Cred cu fervoare în scris” îmi declara în urmă cu aproape un deceniu Rodica Iulian, autoarea unei liste impresionante de romane, volume de eseuri, poeme, redactate atât în limba maternă cât și în limba țării ei de adopție, Franța. Binecunoscută prin emisiunile culturale de la Europa Liberă în anii dictaturii (1981-1989) și de la Radio France Internationale (cronici de artă pentru magazinul cultural în limba română, anii 2000) a fost unul dintre numele proeminente ale exilului românesc, trăind alături de prietena ei Oana Orlea departe de țară, construindu-și un parcurs și o carieră în spațiul definit ca un „entre-deux” lingvistic și cultural.
Născută la Craiova în 1931, Rodica Iulian a urmat cursurile Facultății de medicină din București, devenind medic în 1957, meserie pe care a practicat-o în țară până în 1978, specializându-se în oncologie. A debutat în revista Luceafărul cu un ciclu de poeme, iar între 1967 și 1981 i-au apărut următoarele culegeri de poezie: Intersecții (Editura pentru Literatură, 1967); Elegiile de pe pod (Editura pentru Literatură, 1969); Palinodii (Editura Cartea Românească, 1970); Facerea cortului (Editura Eminescu, 1971); Aproape omul (Editura Cartea Românească, 1975); Vitralii (Editura Dacia, 1981).
În ceea ce privește proza, se cuvine să menționăm: Scrisori de toată ziua (nuvele, Editura Eminescu, 1977); Cronica nisipurilor (Editura Cartea Românească, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1978). După exilul și naturalizarea în Franța, regretata autoare a trecut cu multă naturalețe la o nouă limbă de creație, cu atât mai mult cu cât stăpânea foarte bine din adolescență toate capcanele subjonctivului. În interviul amintit declara că nu poate preciza dacă franceza este, mai mult decât altele „o limbă a libertății” însă pentru ea părăsirea României totalitare a fost un gest deliberat, pentru că „nu mai putea suporta să se vadă transformată lent într-un personaj sau altul din romanul 1984 al lui George Orwell.”
Romanele publicate în Franța i-au adus notorietate, proza ei fiind studiată în numeroase centre de studii francofone: Le Repentir (Editions Balland, 1991); Les Hommes de Pavlov (Editions Jean-Claude Lattès. 1995); Fin de chasse (Editions l’Harmattan, 2001); Le Harponneur (Editions La Bruyère, 2010); La cinquième dimension (Editions La Bruyère, 2012); Au-delà de la moitié de ma vie (En relisant Dante, Editions La Bruyère, 2014); Cabinet d’amateur (Editions La Bruyère, 2014); Des bouteilles à la mer (Editions La Bruyère, 2016).
Revenind la limba maternă după anii ’90 a publicat în România următoarele: Peștera oglinzilor (Ed. Cartea Românească, 1991); Scrisori la miezul nopții (nuvele, Ed. Cartea Românească, 1995); Dracula sau triumful modern al Vampirului (eseu, Ed. Compania, 2004); Vântătoarea mistică (poeme, Ed. Vinea, 2005).
Pentru întreaga comunitate a scriitorilor dispariția Rodicăi Iulian este un prilej de a rememora importanța ei în spațiul francofon și în gruparea de scriitori români exilați în Franța în anii dictaturii. De a reflecta asupra forței și veridicității unor mărturii despre acei ani, precum și asupra temelor majore ale scrierilor în ambele limbi : Istoria (în special cea a țărilor din estul Europei, ororile și atrocitățile totalitarismului); evoluția/involuția civilizației europene; arta concepută ca un posibil panaceu, cu toate că viziunea scriitoarei din ultimii ani nu era luminoasă: „Nu sunt singura care depune mărturie despre declinul civilizației și decăderea lumii în care ne-am născut. Așadar, sunt un simplu martor printre mulți alții. Unul care depune mărturie scriind.”
Elena-Brândușa Steiciuc
