Mă scol pe un pat de lemn
Un rastel făcut anume pentru oase
Un scârțâit de vioară dezacordată
Ce-mi lasă somnul să țipe
Fără ca inima mea să mai tresalte
Mă scol ca și cum m-aș întinde la fel
m-aș întoarce pe toate părțile
încercând să mă găsesc
să mă înalț mai sus decât e
patul de deasupra
la fel de păstrător de schelete
întinse la uscat, la păstrat
mă trezesc
ca și cum aș face somnul praf
o urmă lăsată în deșert
înainte ca vântul să sufle
și să ne amestece
toți în toate și toate în toți
mă ridic sau încerc …
nu mai țin minte sfârșitul
oasele s-au aruncat peste mine
devenind o grămadă împleticită
peste care încă se mai așează praful
tulburat de mișcare
un coșmar pe antebrațul căruia
a fost ars numărul
nimic mai mult am rămas
doar un număr, fără enumerare,
doar un număr să fiu
căutătorul numerelor câștigătoare
fără să le nimeresc
dar care să mă nimerească
direct în frunte.
