Local

Draft al unui Regulament Local de Arhitectură și Estetică Urbană

Primăria Municipiului Iași a elaborat, prin Compartimentul Design și Arhitectură Urbană – Direcția Arhitectură și Urbanism, un draft al unui Regulament Local de Arhitectură și Estetică Urbană.
🌆 În diferite țări estetica urbană este reglementată atât în zonele istorice, cât și în cele de construcții noi. În România, însă, legislația nu definește explicit paletele de culori, modalitățile de finisare a fațadelor, materialele permise sau interzise decât prin regulamentele locale. Orașele din România au adoptat diverse reguli, aplicabile atât în cazul reabilitării termice a blocurilor, cât și în cazul intervențiilor asupra clădirilor cu valoare istorică, fiind necesare și reglementări referitoare la monumente și mobilier urban.
📝 Astfel, Regulamentul Local de Arhitectură și Estetică Urbană al Municipiului Iași urmărește stabilirea unui cadru coerent și armonios pentru intervențiile asupra clădirilor și a spațiilor publice. Acesta vizează protejarea și conservarea patrimoniului construit, promovarea unei dezvoltări durabile a orașului și asigurarea unui mediu urban atractiv și funcțional.
✍️ Documentul a fost elaborat în colaborare cu reprezentanți ai Ordinului Arhitecților din România – Filiala Iași, Uniunii Arhitecților din România – Filiala Iași, Registrului Urbaniștilor din România – Filiala Iași, Asociației Civica, Asociației Artipic, Universității Naționale de Arte „George Enescu” și Direcției Județene pentru Cultură Iași.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button