Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat luni, despre stadiul implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) că vizita Comisiei Europeane, în perioada 10-14 februarie, va fi definitorie pentru clarificările în privinţa cererii de plată nr. 3 din PNRR, unul dintre cele mai importante jaloane fiind cel legat de pensiile speciale, precum şi numirile în consiliile de administraţie pentru trei companii, unde Comisia Europeană a reţinut şi a suspendat 400 de milioane de euro.
”Într-adevăr, avem pentru cererea de plată nr. 3 o serie de jaloane faţă de care Comisia nu a validat, nu au fost îndeplinite. Aici, unul dintre cele mai importante jaloane este cel legat de pensiile speciale, pentru că, pe de-o parte, aşteptăm decizia Curţii Constituţionale, pe data de 4 februarie, în ceea ce priveşte pensiile militarilor şi, pe de altă parte, avem pronunţarea care deja Curtea Constituţională a avut-o, pentru ceea ce înseamnă impozitarea cu 20% a pensiilor speciale şi, desigur, de aici neconstituţionalitatea acestei decizii. Aşteptăm aceste decizii să fie publicate în Monitor Oficial şi aşteptăm şi vizita Comisiei Europene, anunţată pentru perioada 10 februarie-14 februarie”, a declarat Marcel Boloş, la Antena 3.
Ministrul Fondurilor Europene a precizat că ”acest jalon este unul dintre cele mai importante pe care îl avem, pentru cererea de plată nr. 3, alături de numirea în consiliile de administraţie, mai ales jaloanele care privesc numirile la Ministerul Energiei.
”Acolo, din ce avem ca şi numiri în consiliile de administraţie pentru 3 companii, astăzi Comisia Europeană a reţinut şi a suspendat 400 de milioane de euro, pentru neîndeplinirea acestui jalon şi de aceea, în această perioadă discutăm inclusiv la nivel de guvern, pentru a găsi o soluţie astfel încât aceste numiri să fie deblocate şi cumva să reuşim să facem dovada că aceste jalone sunt îndeplinite”, a completat Boloş.
Ministrul a ţinut să menţioneze că termenul de şase luni de la momentul la care îţi comunică scrisoarea oficială a Comisiei încă nu a început să curgă. ”Noi aşteptăm scrisoarea oficială a Comisiei, probabil că aceasta se va întâmpla după ce Curtea Constituţională se va pronunţa pe data de 4 februarie asupra pensiilor militarilor”, a mai arătat Marcel Boloş.
Ministrul Fondurilor Europene a subliniat că ”ar fi păcat ca aceste costuri enorme pe care le avem cu neducerea la bun sfârşit a acestor jaloane să se transforme în pierderi de bani pentru ţara noastră”.
”Este anul în care aşteptăm ca banii din PNRR să intre în vistieria României, ţinând cont că mai avem 20 de miliarde de euro de încasat de la Comisia Europeană din cele 29 de miliarde care ne-au fost alocate. Deci, 20 de miliarde până pe data de 31 august 2027 e un timpul extrem de scurt şi o valoare enormă pentru România şi pentru investiţiile la care ne-am asumat în cadrul PNRR”, a mai declarat Boloş.
Ministrul a arătat că vizita Comisiei Europeane va fi definitorie pentru ceea ce înseamnă clarificările în privinţa cererii de plată nr. 3 în perioada 10 februarie-14 februarie. ”De asemenea mai avem definitorie pentru implementarea PNRR modificările şi renegocierea PNRR-ului, pentru care ne-am fixat ca termen de depunere oficială data de 31 martie 2025”, a adăugat Boloş.
”Deci în acest context al clarificării aspectelor ce ţin de cererea de plată numărul 3, vom vedea care va fi suma care oricum va intra în proces de suspendare pentru că, aşa cum am precizat, termenul de 6 luni va curge de la momentul la care Comisia Europeană va prezenta scrisoarea oficială cu jaloanele acestea pe care le-am menţionat neîndeplinite”, a mai spus ministrul.
Sursa: www.news.ro