FeaturedFluxNationalSanatate

STS: Numărul apelurilor la 112 care nu reprezentau o urgenţă a scăzut, în anul 2024, cu aproape un milion

Numărul apelurilor la 112 care nu reprezentau o urgenţă a scăzut, în anul 2024, cu aproape un milion, comparativ cu anii anteriori. Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), acest rezultat se datorează, pe de o parte, adoptării unor măsuri ce îmbunătăţesc Serviciul şi, pe de altă parte, sancţionării drastice a celor care au apelat abuziv numărul unic de urgenţă şi iniţierii unor campanii de conştientizare a cetăţenilor privind folosirea acestui serviciu esenţial. Cei mai responsabili cetăţeni sunt, în ordine, în judeţele Cluj, Bucureşti – Ilfov, Bihor, Timiş şi Iaşi. La polul opus, cu cele mai mutle apeluri non-urgente, se află judeţele Gorj, Covasna, Mureş şi Mehedinţi. Cele mi multe apeluri abuzive s-au înregistrat în Mehedinţi.

„Operatorii STS din cadrul Serviciului de urgenţă 112 au preluat 9.763.443 de apeluri, dintre care 60,45% au reprezentat urgenţe. Diferenţa de 39,55% au fost apeluri care nu au necesitat intervenţia agenţiilor: Ambulanţă, Poliţie, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont. Această scădere semnificativă reflectă colaborarea eficientă a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, administratorul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, cu Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, operatorii mobili şi producătorii de telefoane mobile şi echipamente de comunicaţii mobile. În contextul evoluţiei şi diversificării soluţiilor şi serviciilor IT&C, cu impact inclusiv în domeniul comunicaţiilor de urgenţă, aceste entităţi au susţinut adoptarea unor măsuri ce îmbunătăţesc funcţionarea Serviciului 112”, se arată într-un comunicat de presă al STS.

Potrivit sursei citate, acest rezultat se datorează şi parteneriatului cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, care au acţionat în forţă în cursul anului trecut prin sancţionarea celor care au apelat abuziv numărul unic de urgenţă, precum şi campaniilor susţinute de conştientizare a cetăţenilor cu privire la utilizarea acestui serviciu esenţial şi eforturilor autorităţilor de a informa populaţia cu privire la situaţiile care necesită intervenţia serviciilor de urgenţă.

Sursa citată menţionează că cele mai multe dintre urgenţele înregistrate la 112 în cele 12 luni ale anului trecut au fost cazurile medicale – 63,39%, iar autoritatea care a avut cele mai multe intervenţii a fost Serviciul de Ambulanţă (48%), urmată de Poliţie (24,57%), ISU-SMURD (19,05%) şi Jandarmerie (6,21%). STS face menţiunea că există şi multiple situaţii în care, pentru gestionarea unui caz, este necesară intervenţia, în colaborare, a mai multor instituţii.

Cei mai responsabili cetăţeni sunt în judeţul Cluj, unde mai puţin de o treime au fost apeluri non-urgente, celelalte necesitând intervenţia de urgenţă. Acesta este urmat, în ordine, de Bucureşti – Ilfov, Bihor, Timiş şi Iaşi.

Pe de altă parte, judeţele unde apelurile care nu sunt de competenţa Serviciului 112 reprezintă mai bine de jumătate din numărul total al apelurilor la 112 sunt: Gorj, cu 56,26% apeluri non urgente, urmat, în ordine, de Covasna, cu 54,71% apeluri non-urgente, Mureş, cu 52,33% şi Mehedinţi, cu 51,06% apeluri care nu reprezentau o urgenţă sau erau abuzive.

Şi în 2024, apelanţii abuzivi au îngreunat activitatea operatorilor şi au generat un trafic inutil în centrele de preluare a apelurilor 112. Cele mai multe apeluri abuzive au fost efectuate în judeţele: Mehedinţi (42,91%), Argeş (40,61%), Constanţa (36,72%), Vrancea (35,30%) şi Gorj (34,70%).

Potrivit legislaţiei, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale sesizează cazurile de persoane care apelează abuziv 112 către Poliţia Română, îm scopul identificării şi sancţionării acestora.

„Apelarea repetată, cu rea intenţie, a numărului 112, fără a avea o urgenţă ori pentru a aduce injurii operatorilor, constituie abuz şi se sancţionează, dar cel mai important, poate costa viaţa unei persoane care are nevoie urgent de ajutor”, se arată în comunicatul citat.

Apelarea abuzivă a Serviciului de urgenţă 112 se pedepseşte cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenţie se deplasează în teren şi constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. O nouă contravenţie, în interval de un an, se sancţionează cu amendă de la 4.000 de lei la 8.000 de lei.

„Este esenţială apelarea cu responsabilitate a numărului 112, respectiv doar în situaţii de urgenţă”, se precizează în documentul citat.

sursa: www.news.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button