Local
Primăria Municipiului Iași continuă programul general de curățenie
Primăria Municipiului Iași continuă programul general de curățenie și are în atenție inclusiv aspectul inestetic al cablurilor aeriene.
Municipalitatea a trimis adrese către toți administratorii sau deținătorii de rețele de cablu (curent electric, telefonie, internet) prin intermediul căreia le-a solicitat să își eticheteze toate cablurile pe care le dețin și care sunt în uz, să le dezafecteze pe cele nefuncționale și, respectiv, să le mute în subteran, acolo unde este posibil.
După expirarea termenelor comunicate sau în situații în care operatorii nu s-au conformat, echipele Servicii Publice SA au demontat cablurile fără proprietar declarat sau identificat.
Astfel, în perioada 2020 – 2024 au fost făcute lucrări de mutare în subteran a cablurilor de telecomunicații de pe:
– Bd. Regele Mihai I;
– Aleea Grigore Ghica Vodă;
– Șos. Națională – Podu Roș;
– Șos. Păcurari;
– Str. Păcurari;
– Str. Elena Doamna;
– Str. Gavril Muzicescu;
– Șos. Nicolina;
– Str. Palat;
– Str. Mânăstirea Dancu;
– Str. Armeană;
– Str. Bărboi;
– Str. Sf. Sava;
– Str. Agatha Bârsescu;
– str. I. C. Brătianu.
În aceeași perioadă au fost dezafectate, total sau parțial, cablurile abandonate de pe:
– Str. Sarmisegetuza;
– Str. Sărăriei;
– Str. Cuza Vodă;
– Str. Arcu;
– Str. Vasile Alecsandri;
– Str. Dumbrava Roșie;
– Str. Niciman;
– Str. Costache Negri
În perioada următoare vor fi făcute intervenții similare, de îngropare sau dezafectare, pe:
– Str. Lascăr Catargi;
– Str. Sf. Lazăr;
– Bd. Chimiei – tronsonul cuprins între Pod Tudor Vladimirescu și Pod Metalurgiei – pe ambele sensuri;
– Bd. Profesor Dimitrie Mangeron;
– Calea Chișinăului.
Acțiunile vor continua în toate zonele orașului.