Local
Școala Gimnazială din Dolhești a primit mobilier nou și modern

Școala Gimnazială din Dolhești a primit mobilier nou și modern, adaptate nevoilor elevilor, prin proiectul implementat de Consiliul Județean în întreg județul Iași.
Prin investiții continue în infrastructura educațională, Consiliul Județean Iași – Iași County Council, alături de primăriile din județ, își propune să sprijine crearea unor condiții moderne de învățare, astfel încât toți copiii să beneficieze de educație de calitate, indiferent de localitatea în care trăiesc. Aceste proiecte nu doar că vor contribui la formarea tinerelor generații, dar vor sprijini și dezvoltarea unei comunități mai bine pregătite pentru provocările viitorului.
„Prin proiectul cu finanțare europeană implementat de Consiliul Județean Iași, în parteneriat cu primăriile din județ, am investit peste 760.000 de lei pentru dotarea școlii gimnaziale din Dolhești. Am reușit astfel să îmbunătățim condițiile de studiu pentru cei peste 300 de elevi care învață aici. Cu fiecare școală în care ajungem cu noi dotări, facem un pas înainte pentru o educație de calitate în județul nostru.” a menționat Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.