Basarabia

Republica Moldova a fost distinsă cu Refugee Host Country Leadership Award pentru sprijinul acordat refugiaților ucraineni

Republica Moldova a fost distinsă cu Refugee Host Country Leadership Award, un premiu prestigios oferit de Wilson Center’s Refugee and Forced Displacement Initiative (RAFDI). Distincția recunoaște solidaritatea și generozitatea exemplară de care au dat dovadă cetățenii moldoveni în gestionarea crizei refugiaților ucraineni, comunică MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, în pofida resurselor limitate, Republica Moldova a demonstrat un angajament puternic în protejarea și sprijinirea celor care au fugit din calea conflictului, iar cetățenii noștri au demonstrate solidaritate, umanitate și generozitate exemplară în fața uneia dintre cele mai mari crize umanitare din Europa

Conform sursei citate, de la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei, peste 1,4 milioane de refugiați au tranzitat Moldova, iar aproximativ 135.000 continuă să rămână în țară. Pe lângă adăpost, aceștia au beneficiat de oportunități de integrare, sprijin educațional și acces la servicii esențiale.

Autoritățile de la Chișinău au transmis mulțumiri partenerilor internaționali, în special SUA, pentru sprijinul acordat în gestionarea acestei crize umanitare. Oficialii moldoveni reafirmă angajamentul țării pentru pace, demnitate și securitate, atât pentru cetățenii săi, cât și pentru cei care au găsit refugiu pe teritoriul său.

Related Articles

Back to top button