FeaturedFluxPolitic

Plen comun, la Parlament, pentru modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor: Absenţele nemotivate, sancţionate cu reţinerea a 5% din indemnizaţia lunară brută

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis, joi seară, convocarea pentru marti, 25 martie, începând cu ora 12.00, a unei şedinţe de plen comun, pe agendă aflându-se şi o propunere de modificare a statutului deputaţilor şi senatorilor, care prevede că absenţele nemotivate ale aleşilor vor fi sancţionate cu reţinerea a 5% din indemnizaţia lunară brută, în prezent sancţiunea fiind de doar 1% din indemnizaţie.

 Distribuie pe Facebook  Distribuie pe X  Distribuie pe Email

Pe ordinea de zi a plenului comun se află propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, prin care se propune majorarea reţinerii din indemnizaţia parlamentarilor de la 1% la 5%, pentru absenţe nemotivate.

Potrivit propunerii legislative, neparticiparea la cel puţin o activitate parlamentară desfăşurată în sediul Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, în cadrul programului şi ordinii de zi aprobate de Biroul Permanent, se consider absenţă nemotivată şi are drept consecinţă reţinerea a 5% din indemnizaţia lunară brută a deputatului sau a senatorului, cu excepţia motivării absenţelor.

Decizia vine după ce deputatul USR Ionuţ Moşteanu a denunţat, miercuri, în plen, ”ipocrizia aşa-zişilor suveranişti de la AUR şi de la POT care au anunţat că sunt în grevă, nu au venit la şedinţă însă au semnat prezenţa, pentru a-şi lua indemnizaţia de şedinţă de 261 de lei.

El a precizat că este vorba de 49 din 63 de deputaţi AUR şi 16 din 23 de deputaţi POT.

Vicepreşedintele Camerei Daniel Suciu a afirmat că acest aspect se va discuta la Biroul Permanent. ”Vă garantez şi vă asigur că niciun coleg care a crezut că vine şi face talente pe coridor şi spune că este în grevă, dar semnează prezenţa şi se aşteaptă să primească bani, acest lucru nu se va întâmpla”, a spus Suciu.

Sursa: www.news.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Check Also
Close
Back to top button