Paratrasnet

Dincolo de lumină

Mă doare neputința de a crede

că tot ce a fost până la mine

trebuie luat ca o dictare

ca un gest asumat

de a stinge în fiecare zi

o lumină din cele șapte

(pe care Menora le ține minte

învățându-ne să ținem minte)

 

Dictarea nu îmi dă putința

de a scrie și altfel

căci altfel voi ajunge

greșeala greșiților mei…

Doar azi, acum, aici putem fi noi

efemeridele lumii

ce-și măsoară veșnicia

prin rugăciuni

și ignoranța drumului pe care

mai încolțesc semințe sălbatice

și poate

umbra celui

de deasupra aripilor

să fie îngerul păzitor

atât de acoperitor,

atât de Înălțător.

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Close
Back to top button