Mă doare neputința de a crede
că tot ce a fost până la mine
trebuie luat ca o dictare
ca un gest asumat
de a stinge în fiecare zi
o lumină din cele șapte
(pe care Menora le ține minte
învățându-ne să ținem minte)
Dictarea nu îmi dă putința
de a scrie și altfel
căci altfel voi ajunge
greșeala greșiților mei…
Doar azi, acum, aici putem fi noi
efemeridele lumii
ce-și măsoară veșnicia
prin rugăciuni
și ignoranța drumului pe care
mai încolțesc semințe sălbatice
și poate
umbra celui
de deasupra aripilor
să fie îngerul păzitor
atât de acoperitor,
atât de Înălțător.
