Fistulele anale pot afecta semnificativ calitatea vieții
Fistulele anale reprezintă leziuni infectate dezvoltate între piele și anus. Pot afecta semnificativ calitatea vieții și necesită, în cele mai multe cazuri, intervenție chirurgicală. Recunoașterea timpurie a simptomelor și stabilirea la timp a unui diagnostic corect sunt esențiale pentru a le gestiona eficient și a preveni complicațiile.
Ce este fistula anală?
O fistulă anală, cunoscută și sub denumirile de fistulă perianală sau fistulă anorectală, este un pasaj sau un „tunel” anormal care se formează între interiorul anusului și pielea din exteriorul acestuia.
Anusul reprezintă orificiul muscular prin care materiile fecale părăsesc corpul. O fistulă anală se prezintă, de obicei, ca o mică gaură (un orificiu) în pielea din apropierea anusului. Această deschidere este, de fapt, partea externă a tunelului care face legătura cu abcesul intern. Din acest orificiu pot să se scurgă diverse secreții – cum ar fi puroi, sânge sau chiar materii fecale – mai ales dacă atingeți zona din jurul său.
E important de știut că unele fistule mai vechi se pot închide temporar la suprafață, chiar dacă restul tunelului rămâne deschis. Atunci când se întâmplă asta, puroiul și celelalte secreții se acumulează, provocând durere și umflătură până când fistula se redeschide pentru a permite drenajul.
Care sunt cauzele și factorii de risc pentru fistulele anale?
De obicei, cauza este dată de infecții trenante după o fisură anală, care a durat foarte mult și s-a infectat, în timp, local. O infecție bacteriană a anusului sau a rectului poate cauza un abces sau o colecție de puroi. Dacă abcesul se rupe, din rana inițială se poate forma fistula anală.
Pacienții cu boala Crohn, o boală inflamatorie intestinală cronică ce poate deteriora țesuturile tractului digestiv, sunt predispuși la dezvoltarea de fistule anale. La risc mare sunt și pacienții cu cancer colorectal, diverticulită, traumatisme anale sau rectale, cei care traversează un tratament cu radiații, dar și cei care au o boală cu transmitere sexuală.
Fistulele anale apar cel mai des la adulți în jurul vârstei de 40 de ani, însă pot afecta și persoane mai tinere, în special dacă există un istoric de boală Crohn. De asemenea, sunt mai frecvente la bărbați decât la femei. Factorii de risc pentru dezvoltarea fistulelor anale mai includ obezitatea, diabetul, fumatul, hiperlipidemia și stilul de viață sedentar.
Care sunt simptomele fistulelor anale?
Cel mai important simptom al acestei afecțiuni este durerea, urmată imediat de scurgeri și prurit. Fistula poate declanșa iritație în zona rectului și anusului, iar febra (cu frisoane) poate să apară ca urmare a luptei organismului cu infecția.
Alte manifestări frecvente sunt:
- abcesele anale recurente;
- durerea care apare în timpul mișcărilor intestinale;
- sângerarea în zona anală sau rectală;
- nodul sau umflătură sensibile, în regiunea anală;
- iritația pielii din jurul anusului;
- durerea în timpul scaunului;
- puroiul sau secrețiile urât mirositoare de la o leziune din jurul anusului;
- sentimentul general de oboseală.
Dacă observați oricare dintre aceste simptome, e bine să vă adresați cât mai rapid medicului.
Cum se diagnostichează fistulele anale?
Diagnosticul fistulelor anale se face prin examinarea clinică și cu ajutorul anoscopiei, colonoscopiei, completate în unele cazuri de fistulografie, ecografie endoanală și examenul RMN, pentru precizia diagnosticului.
Dacă fistula este vizibilă, medicul o poate vedea examinând zona din jurul anusului. Acesta va căuta o deschidere externă la nivelul pielii și va încerca apoi să determine adâncimea și direcția canalului fistular.
Anoscopia este o investigație care se practică în cabinet, este nedureroasă și simplu de realizat pentru pacient. Înainte de anoscopie se face un tușeu rectal, pentru ca medicul să se asigure că nu există alte obstacole: polipi sau cancere. Apoi se introduce un tub foarte subțire (diametru de 2-3 cm) pentru a evidenția posibile patologii din canalul anal.
Fistulografia este o investigație specifică și permite vizualizarea traiectelor fistuloase: după injectarea unei substanțe prin orificiul extern, se face un film radiologic ce permite identificarea lor. Colonoscopia este utilă pentru diagnosticul diferențial de boala Crohn, esențial în practică, deoarece apariția unei fistule poate fi primul simptom al bolii Crohn. Un sfert din pacienții cu boala Crohn dezvoltă și fistule anale. Pentru identificarea lor este nevoie de analize de sânge, radiografii și colonoscopii.
Ce complicații pot cauza fistulele anale?
Deși în majoritatea cazurilor, fistulele nu reprezintă un pericol serios pentru viața omului, ele trebuie depistate la timp și tratate. În lipsa tratamentului adecvat, pot provoca grave complicații. În urma răspândirii infecției în organism, fistula poate duce la septicemie. În plus, prezența fistulei crește riscul apariției cancerului anal, incontinență anală.
Cum se tratează fistulele anale?
Tratamentul se stabilește în funcție de cauza care a provocat formarea fistulei și de starea generală a pacientului. Pentru îndepărtarea completă a fistulei și a posibilelor complicații asociate este de multe ori necesară o intervenție chirurgicală.
Tratamentul nechirurgical al fistulelor anale
Există și cazuri în care este posibil tratamentul fistulelor anale fără operație. Opțiunile de tratament nechirurgical includ:
- plasarea unui seton – această metodă implică introducerea de către chirurg a unui fir chirurgical special, numit seton, direct în fistula; rolul setonului este de a facilita drenajul constant al infecției, permițând tunelului să se vindece treptat și să se închidă în timp; este o abordare flexibilă, putând fi utilizată independent sau ca prim pas înainte de o intervenție chirurgicală;
- adezivul de fibrină – în cadrul acestei proceduri, tunelul fistulei este curățat cu grijă, iar orificiul intern (cel dinspre anus) este suturat; ulterior, un adeziv special, bazat pe o proteină fibroasă numită fibrină, este injectat prin orificiul extern al fistulei pentru a sigila tunelul; o altă variantă este sigilarea tunelului cu un dop din proteină de colagen, care ajută la închiderea naturală a fistulei;
- tratamentul medicamentos – atunci când o fistulă anală este o complicație a bolii Crohn, se pot prescrie medicamente care ajută la controlul inflamației subiacente și, implicit, contribuie la vindecarea sau gestionarea fistulei.
Tratamentul chirurgical al fistulelor anale
În acele cazuri în care este necesară o operație pentru fistula perianală, opțiunile de tratament includ:
- fistulotomia – implică incizarea orificiului intern al fistulei, curățarea și spălarea țesutului infectat, apoi aplatizarea tunelului și suturarea acestuia; în cazuri de fistule mai complexe, chirurgul ar putea fi nevoit să îndepărteze o porțiune a tunelului;
- fistulectomie – îndepărtarea completă a canalului fistulos;
- lambou de avansare endorectală – se creează un lambou (o porțiune de țesut sănătos) din peretele rectal, după care se îndepărtează orificiul intern al fistulei; acest lambou este apoi utilizat pentru a acoperi și a sigila zona reparată;
- LIFT (ligatura intersfincteriana a tractului fistulei) – un tratament în două etape, special conceput pentru fistulele mai complexe sau adânci; prima etapă presupune plasarea unui seton în tunelul fistulei, pentru a-l lărgi treptat; după câteva săptămâni, chirurgul îndepărtează țesutul infectat și închide deschiderea internă a fistulei.
În majoritatea cazurilor, intervenția chirurgicală de excizare a fistulei anale conduce la vindecare completă.
În cazul fistulelor anale extrem de complexe, pot fi recomandate proceduri chirurgicale mai invazive:
- ostomie și stomă – această intervenție presupune crearea unei deschideri temporare în abdomen (o stomă), prin care conținutul intestinal este deviat, ocolind astfel canalul anal; materiile fecale sunt colectate într-o pungă atașată pe abdomen; scopul este de a oferi zonei anale timpul necesar pentru a se vindeca complet, fără a fi expusă materiilor fecale;
- lambou muscular – pentru fistulele cu traiecte foarte extinse sau dificile, tunelul fistulei poate fi umplut cu țesut muscular sănătos; acest țesut este prelevat de obicei din coapsă, labii (în cazul femeilor) sau fesă.
Fistulele anale necesită diagnostic și tratament prompt pentru a preveni complicații, cum ar fi infecții recurente sau chiar septicemie, precum și pentru a limita impactul asupra calității vieții. Dacă vă confruntați cu simptome îngrijorătoare, vă recomandăm să vă adresați cât mai curând posibil unui medic.
Sursa: www.medlife.ro
