Lordoza: ce este si cum poate fi corectata?

Lordoza fiziologica are rolul de a mentine postura si de a prelua socurile in timpul miscarii. Lordoza patologica reprezinta modificarea aliniamentului fiziologic al vertebrelor care intra in alcatuirea coloanei spinale cervicale si lombare si poate implica accentuarea curburii (hiperlordoza) sau dimpotriva, aplatizarea acesteia.
Principalele categorii de persoane care asociaza o crestere a riscului de aparitie a lordozei sunt reprezentate de adultii cu varsta de peste 50 de ani, copiii aflati in perioada de crestere si dezvoltare si femeile gravide. Este de mentionat faptul ca in cazul copiilor aflati in pusee de crestere si dezvoltare, lordoza se poate remite spontan fara a fi necesara instituirea tratamentului corectiv.
Lordoza cervicala apare in jurul varstei de 3 luni cand sugarul isi poate sustine capul, iar cea din segmentul lombar se formeaza la aproximativ 1 an, cand copilul mic incepe sa mearga. Definitivarea dezvoltarii coloanei vertebrale se realizeaza in jurul varstei de 6 ani, astfel incat se recomanda ca tratamentele interventionale de corectie sa fie luate in considerare dupa aceasta perioada.
Tipuri de lordoza
Principalele tipuri de lordoza descrise in literatura de specialitate includ:
- Lordoza posturala care apare ca urmare a lipsei de antrenament a musculaturii paravertebrale si abdominale, asociate sedentarismului si greutatii excedentare
- Lordoza congenitala sau de cauza traumatica care asociaza in mod frecvent disconfort algic pacientului si predispune la aparitia fracturilor spontane datorita aliniamentului necorespunzator al vertebrelor. Aceasta deformare apare, de regula, ca urmare a unui traumatism acut al coloanei spinale, ce poate fi cauzat de un accident sportiv, auto sau caderea de la inaltime
- Hiperlordoza cauzata de laminectomie chirurgicala – laminectomia reprezinta o interventie chirurgicala in cadrul careia este indepartata o portiune a vertebrelor spinale pentru a se obtine acces la canalul medular sau diferite radacini nervoase emergente. Acest tip de interventie genereaza instabilitate la nivelul coloanei spinale, favorizand accentuarea curburii fiziologice de la nivel lombar
- Lordoza de cauza neuromusculara poate fi generata o serie de patologii ale sistemului locomotor printre care se regasesc distrofia musculara, paralizia cerebrala si spina bifida
- Lordoza asociata dezechilibrului dinamic al musculaturii soldului.
Cauze lordoza
Principalele cauze ale acestei deviatii in plan sagital ale coloanei spinale pot include:
- Modificari de tip compensator – purtarea greutatilor pe cap, a pantofilor cu toc inalt
- Luxatii congenitale ale coloanei vertebrale sau bilaterale ale articulatiei soldului, produse prin dezechilibrul dinamic al musculaturii extensoare si flexoare
- Acondroplazia, o patologie de ordin genetic, care perturba cresterea si dezvoltarea, avand ca rezultat nanism cu membre scurte
- Osteosarcom, patologie tumorala la nivel osos
- Mielomeningocel, tumora chistica a coloanei vertebrale
- Modificarea centrului de greutate prin acumularea de lichid la nivel abdominal in ascitele voluminoase, aparitia de mase tumorale semnificative sau cresterea in dimensiuni a uterului gravid
- Osteopotoza.
Lordoza la copii
Copiii cu acest tip de deviatie al coloanei spinale prezinta, de regula, o postura aparent exagerata, manifestata prin retroversia bazinului si schimbarea centrului de greutate (deplasarea posterioara a feselor si anterioara a soldurilor si abdomenului). Pozitionati in decubit dorsal (culcat) sau cu spatele sprijinit de un perete, acesti copii nu isi pot indrepta coloana astfel incat sa poata atinge cu zona lombara o suprafata perfect plana.
In afara acestor modificari posturale ale copilului care pot fi observate cu ochiul liber de catre parinti, durerea lombara/cervicala, senzatia de amorteala, furnicaturi sau slabiciune musculara la nivelul membrelor inferioare si incontinenta urinara constituie manifestari clinice in prezenta carora parintii sunt indrumati sa se adreseze medicului ortoped, in vederea unei examinari clinice detaliate si stabilirea unui plan de tratament adecvat.
Lordoza netratata
Netratata, aceasta deviere exagerata a coloanei spinale poate cauza disconfort algic accentuat datorita posturii exagerate si suprasolicitarii musculaturii paravertebrale si lombare si diminuarea mobilitatii, cu alterarea considerabila a calitatii vietii pacientului. Slabiciunea musculara resimtita la nivelul membrelor pelvine, paresteziile si incontinenta urinara constituie manifestari neurologice datorate lezarii structurilor nervoase emergente, ca urmare a devierii exagerate in plan sagital a coloanei spinale.
Dureri lombare
Studiile recent desfasurate afirma faptul ca in 2020, durerea lombara a afectat 619 milioane de persoane la nivel mondial si estimeaza ca numarul acestora va creste pana la 843 de milioane de cazuri inainte de 2050. Durerea lombara constituie principala cauza de dizabilitate la persoanele varstnice, prevalenta acestui simptom fiind maxima in cadrul populatiei feminine si a celei cuprinse in intervalul 50-55 de ani.
Lombalgia este descrisa ca fiind durerea care se manifesta de la nivelul rebordului costal (marginea inferioara a cutiei toracice formata din cartilajele costale), pana in regiunea feselor.
In functie de durata de evolutie, lombalgia poate fi de tip acut (mai putin de 6 saptamani), subacut (6-12 saptamani de evolutie) sau cronic (mai mult de 12 saptamani), putand afecta in diferite grade de intensitate calitatea vietii pacientului.
In peste 90% din cazuri, lombalgia este nespecifica (nu se poate identifica o cauza exacta de aparitie a simptomului), insa este cunoscut faptul ca principalii factori de risc care contribuie la aparitia acestui simptom sunt reprezentati de:
- Sedentarism
- Fumat
- Obezitate
- Traumatisme ale coloanei spinale
- Adoptarea unor posturi vicioase la locul de munca (munca de birou).
Diagnostic lordoza
Diagnosticul afectiunii este stabilit de catre ortoped cu ajutorul informatiilor obtinute din anamneza, examenul clinic si investigatiile imagistice care pot fi reprezentate de radiografie simpla, rezonanta magnetica nucleara sau computer tomografie a coloanei vertebrale.
Tratament lordoza
Majoritatea cazurilor usoare de lordoza nu necesita tratament interventional, fiind suficienta administrarea de antialgice pentru ameliorarea disconfortului algic ocazional, care poate surveni ca urmare a spasmelor musculaturii paravertebrale si lombare.
Miscarea regulata si fizioterapia efectuata sub indrumarea unui specialist constituie principalele modalitati de redobandire a flexibilitatii coloanei vertebrale, crestere a fortei musculare, corectarea viciilor de pozitie si diminuare a disconfortului dureros asociat lordozei.
In anumite situatii, medicul poate recomanda purtarea unui corset pentru corectarea viciilor de postura, care trebuie mentinut pe toata durata zilei (cel putin 20 de ore) pentru a obtine rezultate satisfacatoare in cazul pacientilor cu lordoza usoara spre medie.
Tratamentul interventional se adreseaza persoanelor care prezinta o deviere exagerata in plan sagital a coloanei vertebrale, simptomatologie neurologica si afectare considerabila a calitatii vietii cotidiene.
In cazul copiilor, tratamentul lordozei este efectuat in conformitate cu varsta, etapa de crestere in care se afla cel mic si severitatea deviatiei coloanei spinale. Medicul specialist personalizeaza planul de tratament in acord cu particularitatile si nevoile fiecarui caz pediatric in parte si poate implica:
- Terapie fizica pentru diminuarea durerii, imbunatatirea conditiei fizice si dezvoltarea musculaturii de sustinere a coloanei spinale
- Purtarea corsetelor pentru corectia viciilor de postura ale coloanei spinale
- Interventie chirurgicala rezervata cazurilor severe de lordoza care asociaza manifestari neurologice.
Exercitii lordoza
Fizioterapeutii recomanda pacientilor un program de exercitii fizice care poate diminua deviatia coloanei spinale, ameliorand in acelasi timp simptomatologia asociata acesteia. Acest program poate fi compus din urmatoarele tipuri de miscari:
- Din pozitia decubit dorsal (culcat pe spate) cu genunchii indoiti se efectueaza:
- Cu bratele pe langa corp, apropierea si departarea omoplatilor
- Ridicarea regiunii cervicodorsale de pe sol avand capul sprijinit inca pe podea
- Ridicarea lenta a bratelor prin lateral pana in prelungirea trunchiului, apoi coborarea lenta a acestora
- Ridicarea barbiei si coborarea simultana a umerilor si invers
- Ridicarea si coborarea omoplatilor cu ceafa lipita pe sol
- Inclinarea capului alternativ spre sanga si spre dreapta, cu tendinta de a lipi urechea de umar
- Rasucirea capului alternativ spre dreapta si spre stanga
- Din pozitia pe genunchi si sprijin pe palme se efectueaza:
- Indoirea coatelor cu apropierea pieptului de sol
- Mers in 4 labe cu pieptul cat mai aproape de sol
- Pe genunchi cu mainile la spate si aplecarea trunchiului inainte
- Pe genunchi cu mainile la ceafa si aplecarea trunchiului inainte
- Din pozitia decubit ventral cu mainile sub barbie se efectueaza:
- Asezarea succesiva a barbiei si a fruntii pe maini
- Ducerea barbiei alternativ la umarul stang si drept.
Interventii chirurgicale in cazurile severe
Corectia chirurgicala a lordozei severe poate implica fuziune spinala pentru reducerea curburii coloanei spinale, cu sau fara aditie de os, pentru accelerarea proceselor de vindecare in etapa post operatorie.
Chirurgia spinala pentru reducerea lordozei poate fi de tip clasic sau minim invaziv – ESS chirurgie spinala endoscopica care utilizeaza instrumente chirurgicale speciale pentru reducerea traumatismului tisular. Chirurgia spinala robotica RASS implica utilizarea robotilor pentru a ghida interventiile, acesta tehnica imbunatatind considerabil precizia operatorie a chirurgului, cu diminuarea semnificativa a erorilor. Chirurgia spinala robotica diminueaza considerabil timpul de spitalizare post operatorie si cel de recuperare al pacientului, fiind utilizata cu succes pentru corectarea deformarilor severe ale coloanei spinale, consolidarea coloanei vertebrale si decompresia nervoasa.
Lordoza vs. alte deformari ale coloanei vertebrale
Alaturi de lordoza, scolioza si cifoza constituie alte deviatii care pot afecta coloana spinala in diferite planuri fata de axul sagital. Scolioza reprezinta o curbare laterala coloanei (la stanga sau la dreapta), mai frecvent intalnita la copii si adolescenti, iar cifoza implica o deviatie antero-posterioara a segmentului toracic al coloanei spinale, cu proiectia gatului in fata si rotunjirea toracelui posterior.
Cum prevenim deformarile coloanei si viciile de postura?
Mentinerea unei greutati corporale adecvate inaltimii, evitarea pozitiilor vicioase si a sedentarismului, cu ajutorul exercitiilor fizice pentru intarirea musculaturii spatelui si nu numai, constituie principalele modalitati de diminuare ale riscurilor care genereaza deformari ale coloanei vertebrale.
Ajustarea scaunului la inaltimea biroului, adoptarea unei posturi corecte in timpul somnului si achizitionarea unei saltele/perne anatomice pentru o buna sustinere a coloanei spinale pe durata noptii previn spasmele musculare si disconfortul dureros asociat acestora. Practicarea inotului, baschetului sau voleiului in perioada copilariei contribuie la dezvoltarea armonioasa a copilului „educandu-l ” in acelasi timp pe cel mic cu privire la importanta si beneficiile activitatii fizice in viata de zi cu zi.
Viciile de postura trebuie corectate din timp in mod eficient pentru a preveni aparitia manifestarilor clinice suparatoare si instalarea altor patologii de tipul atrofiei musculare spinale, compresiilor nervoase, durerilor lombare cronice, herniilor de disc sau malocluziei dentare (viciile de postura a coloanei vertebrale pot cauza deviatii ale maxilarului cu aparitia muscaturii deficitare).
Sursa: www.medicover.ro