
Potrivit sursei citate, la întâlnirea de luni dintre conducerile confederațiilor sindicale – CNSLR-Frăția, Cartel Alfa, BNS, CSDR și Meridian- s-a decis trimiterea unei adrese către prim-ministru, pentru o întâlnire de urgență, iar în caz de refuz se va solicita medierea Președintelui României. De asemenea, s-a luat hotărârea organizării unor acțiuni comune la nivel de confederații, stabilirea unor revendicări comune și un plan comun de acțiuni.
Obiectivele comune ale confederațiilor sunt: protejarea lucrătorilor, a veniturilor și a condițiilor de muncă; promovarea unui dialog social real; susținerea unui model fiscal echitabil.
Federațiile profesionale, inclusiv Federația Sanitas, stabilesc în aceste zile modul concret de acțiune.
‘Se preconizează ca Guvernul Bolojan să își asume în Parlament, pe 15 iulie, un program extins de măsuri de austeritate’, se arată în postarea CNSLR-Frăția.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că pachetul de măsuri privind reducerea deficitului bugetar va fi anunțat săptămâna viitoare. În multe zone din sectorul bugetar ‘s-a sărit peste cal’, în ultimii ani, atât din punct de vedere al ‘inventării’ unor sporuri, stimulente, drepturi, dar și cu extinderea numărului de angajați, a mai declarat premierul Ilie Bolojan. El a menționat că în ceea ce privește deficitul este nevoie să creștem veniturile și să scădem cheltuielile. AGERPRES