Cultura

IN MEMORIAM FRANCISCA STOLERU

Scriitoarea Francisca Stoleru a plecat la cele veșnice luni 30 iunie 2025.

Originară din Dorohoi, Francisca Stoleru a absolvit Institutul de Medicină din Iasi, Facultatea de Medicină Generală, seria 1960. Emigrează în Israel în anul 1971.

În anul 2001  debutează  la Tel Aviv cu volumul de proză scurtă Cuibul de viespi, urmat în anul 2002 de al doilea volum de proză scurtă Vioara cu arcuş fermecat;  aceste două cărţi apar în anul 2009 reeditate într-un singur volum cu titlul Poveşti de adormit părinţii, Iaşi, Editura  24 ORE, primind Premiul Special al Salonului de Carte Româneasca de la Iaşi-mai 2009. În anul 2005 apare la Bucureşti romanul Bulevardul Tomis, Editura Cartea Românească. În anul 2009 publică romanul Migdalul a înflorit a doua oară, Editura  Libra. În anul 2012 apare romanul Karin, mon amour, Editura 24 ore Iasi, urmat de  Dansatoarea de flamenco, Editura 24 Ore, 2014, Casa de pe Colina Doamnei, Editura 24 Ore, 2018  și Glasul roților de tren, Editura 24 Ore, 2019.

Timp de mai bine de două decenii, împreună cu două colege în ale scrisului, a condus Cercul Cultural din Haifa al vorbitorilor de limbă română.

În anul 2004 a fost distinsă cu Premiul pentru Literatură al Fundaţiei Ianculovici Haifa. De asemenea, a primit  Premiul „Ionel Teodoreanu” (2019) și Premiul de Excelență (2022), premii acordate de Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România.

Francisca Stoleru a fost membră a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Israel, a Uniunii Scriitorilor din România  – Filiala Iasi şi a Asociaţiei Scriitorilor Medici din România.

Prin plecarea Franciscăi Stoleru la cele veșnice, Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România a pierdut un prozator de mare valoare.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button