Local

Ceremonie organizată in memoriam et in honorem pentru Comandor Aviator Gheorghe Bănciulescu

Primarul Mihai Chirica a participat luni, 21 iulie 2025, la un eveniment inedit și emoționant: o ceremonie organizată in memoriam et in honorem pentru Comandor Aviator Gheorghe Bănciulescu, erou al Primului Război Mondial şi erou al aviaţiei mondiale prin curajul şi perseverenţa de a fi prima persoană care a pilotat un avion având proteze la ambele picioare!
 Cu această ocazie primarul Mihai Chirica a înmânat moștenitorilor săi titlul de Cetățean de Onoare (post mortem) al Municipiului Iași, acordat de Consiliul Local în ședința ordinară din luna februarie a acestui an.
Gheorghe Bănciulescu s-a născut la 28 decembrie 1898 la Iași, unde a absolvit Liceul Militar. După ce s-a distins în bătălii istorice în Primul Război Mondial, s-a îndreptat spre arma la a cărei glorie avea să pună umărul – aviaţia.
 În anul 1926, în timpul unui raid Paris–Bucureşti, care se voia o performanţă în depăşirea recordului mondial de viteză pe mari distanţe, avionul său se prăbuşeşte, izbindu-se violent de o culme din cauza condiţiilor meteo complet nefavorabile. Temerarul pilot va rămâne fără ambele picioare, dar, după numeroase încercări, dovedind o voinţă supraomenească și un curaj ieşit din comun, îşi încearcă mai întâi pe automobil, apoi pe avion reflexele. Zboară din nou, spre stupefacţia întregii lumi, și începe o serie de raiduri în marile oraşe şi capitale ale ţărilor europene și nu numai, pentru a-și găsi găsi sfârșitul la Cairo, în 1935.
 Gheorghe Bănciulescu a fost decorat de preşedintele Franţei cu Ordinul „Legiunea de Onoare” în grad de Cavaler. Numele său este purtat în prezent de Flotila 90 Transport Aerian din cadrul Forțelor Aeriene Române.
„ Evenimentul de astăzi a venit imediat după Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, ocazie cu care se cuvine să transmitem gânduri de apreciere și respect celor care asigură siguranța zborurilor comerciale și apărarea spațiului aerian al României!”, a transmis primarul Mihai Chirica.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button