
Meteorologii estimează pentru următoarele două săptămâni o vreme, în general, caldă în majoritatea regiunilor, deși pentru scurte perioade de timp regimul termic va scădea ușor, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în prima parte săptămânii în curs, după cum reiese din prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În Banat, în perioada 4-7 august, variațiile termice vor fi nesemnificative de la o zi la alta, astfel că media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 28 de grade. După ziua de 7 august vremea se va încălzi, devenind caniculară în zilele de 9 și 10 august, când media maximelor se va situa în jurul valorii de 35 de grade.
Ulterior zilei de 10 august și până la sfârșitul intervalului de prognoză variațiile termice nu vor fi importante, astfel încât media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 34 de grade. Temperaturile minime se vor situa, în medie, în jurul valorii de 16 grade la începutul intervalului, vor scădea până spre 13 grade în noaptea de 8 august, apoi vor crește din nou spre valori în jurul a 16 grade în noaptea de 10 august, temperatură ce ulterior va fi de interes pentru restul intervalului (11-17 august). Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în primele zile 4 zile ale intervalului.
În Crișana, până joi, 7 august, media temperaturilor maxime va fi de 27 – 28 de grade, cu cele mai scăzute valori în ziua de 6 august. Ulterior, vremea se va încălzi, devenind călduroasă în zilele de 9 și 10 august, când media maximelor va fi de 33 – 34 de grade.
După data de 10 august și până la sfârșitul intervalului de prognoză, variațiile termice vor fi nesemnificative, urmând astfel ca media zilnică a temperaturilor maxime să fie de 32 – 33 de grade. Temperaturile minime se vor situa, în medie, în jurul valorii de 16 grade, în primele trei nopți ale intervalului, vor scădea până spre 12 grade în noaptea de 8 august, apoi vor crește din nou spre valori de 15 – 16 grade, în nopțile de 10 și 11 august. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în primele patru zile ale intervalului.
În Transilvania, în intervalul 4-7 august, variațiile termice de la o zi la alta vor fi în general nesemnificative, astfel încât media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 27 de grade, cele mai scăzute valori urmând a se înregistra în zilele de 6 și 7 august. După ziua de 7 august vremea se va încălzi, astfel că media maximelor va fi în jurul a 29 de grade.
Ulterior zilei de 10 august și până la sfârșitul intervalului de prognoză variațiile termice de la o zi la alta vor fi nesemnificative, astfel că media zilnică a temperaturilor maxime va fi de 28 – 29 de grade. Temperaturile minime vor fi în medie de 13 – 14 grade, în perioada 4-7 august, apoi vor scădea până spre 11 – 12 grade, în nopțile de 8 și 9 august. După 9 august și până la sfârșitul intervalului de prognoză media temperaturilor minime va fi de 12 – 13 grade. Vor fi ploi la începutul primei săptămâni de prognoză, apoi probabilitatea de apariție a acestora va fi redusă.
În Maramureș, la începutul intervalului, media maximelor va fi de 28 de grade, după care va scădea spre valori în jurul a 25 de grade în ziua de 6 august. După aceea, vremea se va încălzi, iar în zilele de 9 și 10 august media maximelor va fi de 30 – 31 de grade.
În perioada 10-17 august, variațiile termice vor fi nesemnificative de la o zi la alta, astfel că media temperaturilor maxime va fi în jurul a 30 de grade. Temperaturile minime se vor situa în medie în jurul valorii de 15 grade la începutul intervalului, vor scădea până spre 11 grade, în noaptea de 8 august, apoi vor crește spre valori de 14 – 15 grade până în noaptea de 11 august. Ulterior datei de 11 august și până la sfârșitul intervalului, media minimelor va fi de 14 grade. Vor fi ploi la începutul intervalului, apoi probabilitatea de apariție a acestora va fi redusă.
În Moldova, luni (4 august), vremea va fi călduroasă, media temperaturilor maxime urmând a fi de 31 – 32 de grade, însă de marți (5 august) se va răci, îndeosebi în jumătatea de nord a regiunii, astfel încât în ziua de 7 august valorile termice diurne se vor situa în jurul a 26 de grade.
După ziua de 7 august și până la sfârșitul intervalului de prognoză, nu vor fi variații termice notabile. Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 29 – 31 de grade. Minimele vor fi în scădere de la o medie de 16 – 17 grade, în primele nopți, până la 14 grade în noaptea de 8 august, apoi până la sfârșitul intervalului nu vor fi alternanțe semnificative, astfel încât media minimelor se va situa în jurul valorii de 16 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare la începutul intervalului.
În Dobrogea, la începutul intervalului de prognoză, media maximelor va fi de 33 – 34 de grade, apoi va scădea până spre valori în jurul a 30 de grade, în zilele de 7 și 8 august. După ziua de 8 august și până la sfârșitul perioadei analizate, vor fi ușoare alternanțe termice de la o zi la alta, astfel încât media maximelor va fi de 30 – 32 de grade.
Temperaturile minime se vor situa, în medie, în jurul valorii de 20 de grade la începutul intervalului apoi, vor scădea până spre 18 grade, în nopțile de 8 și 9 august. După noaptea de 9 august și până la sfârșitul intervalului, variațiile termice vor fi nesemnificative, media minimelor urmând a fi de 19 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi redusă pe tot parcursul intervalului de referință.
În Muntenia, în primele zile din această săptămână, vremea va fi caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 35 de grade, după care se va răci semnificativ, urmând ca, în data de 7 august, să se înregistreze valori de 30 de grade. Ulterior și până la sfârșitul intervalului de prognoză, se vor consemna variații ușoare de la o zi la alta, astfel că media maximelor va fi de 32 – 34 de grade.
Temperaturile minime se vor situa, în medie, în jurul valorii de 18 grade la începutul intervalului, apoi vor scădea până spre 18 grade în nopțile de 8, 9 și 10 august. Din 10 august și până la sfârșitul intervalului, variațiile termice vor fi nesemnificative, astfel că media minimelor va fi de 16 – 17 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi redusă pe tot parcursul intervalului de referință.
În Oltenia, în perioada 4-8 august, vor fi ușoare alternanțe termice de la o zi la alta, astfel că media temperaturilor maxime va fi de 30 – 33 de grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra în zilele de 4 și 6 august. Din 9 august și până la sfârșitul intervalului de prognoză media maximelor va fi de 34 – 35 de grade. Media temperaturile minime, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, va fi de 17 – 18 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mare la începutul intervalului.
La munte, în primele zile, media maximelor va fi de 18 – 20 de grade, apoi cu ușoare variații de la o zi la alta, în perioada 8-17 august va fi de 20 – 22 de grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra în zilele de 9 și 10 august. Temperaturile minime se vor situa, în medie, în jurul valorii de 12 grade la începutul intervalului, după care vor scădea până spre 10 grade, în nopțile de 7 și 8 august. Ulterior și până la sfârșitul intervalului, variațiile termice vor fi nesemnificative, media minimelor urmând a fi de 10 – 12 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mare în primele patru zile ale intervalului. AGERPRES