Sanatate

Melasma si excesul de melanina in timpul verii

Melaninele reprezinta pigmenti responsabili cu protectia fata de radiatiile UV (ofera fotoprotectie naturala) care asigura in acelasi timp coloratia pielii, dar si a parului, si o parte din sinteza de vitamina D la nivelul pielii. Sinteza melaninei are loc la nivelul melanocitelor, celule provenite din crestele neuronale, care sunt dispuse de-a lungul stratului bazal al epidermului, printre keratinocite.

In functie de proprietatile fizico chimice pe care le detin, melaninele pot fi clasificate in 2 familii si anume:

  • Eumelanine – pigmenti de culoare bruna care se regasesc in toate tipurile de piele, de la alba la inchisa, dar si la nivelul parului blond, saten sau negru;
  • Feomelanine – prigmenti de culoare galbena, bruna sau rosie care se regasesc in parul rosu.

Ce este melasma?

Melasma este o patologie a pielii care cauzeaza aparitia petelor hiperpigmentare localizate, in general, la nivelul obrajilor, barbiei, nasului, fruntii si deasupra buzei superioare. Aspectul melasmei nu este patognomonic (caracteristic doar acestei patologii), petele hiperpigmentare putand induce in eroare medicul dermatolog care poate lua in considerare in mod eronat o alta patologie cu aspect similar.

Melasma este mai frecvent intalnita la persoanele de sex feminin, mai ales pe durata sarcinii si in cazul celor care se afla sub tratamente hormonale sau cu anticonceptionale.

Cauzele melasmei

Cauzele exacte care sunt implicate in mod direct in aparitia melasmei NU sunt pe deplin elucidate, insa principalii factori de risc asociati petelor hiperpigmentare la nivelul fetei includ:

  • Predispozitia genetica
  • Expunerea la radiatii UV
  • Perioada de sarcina
  • Terapiile hormonale (in scop terapeutic sau anticonceptional) si cele care includ agenti farmacologici fototoxici
  • Patologiile tiroidiene
  • Medicatia anticonvulsiva.

Malnutritia poate constitui un alt factor de risc implicat in aparitia melasmei, afectiunea fiind mai des intalnita la persoanele cu deficit de vitamina B12 si insuficienta hepatica de diverse cauze. In aceeasi categorie a factorilor de risc care predispun la aparitia acestei afectiuni sunt incluse si cosmeticele care contin hormoni sau hidrochinona.

Predispozitia genetica se afla pe primul loc in randul factorilor de risc care favorizeaza aparitia melasmei, studiile demonstrand faptul ca persoanele cu ten mai inchis la culoare si gemenii identici prezinta mai des leziuni hiperpigmentare la nivelul tenului, in raport cu restul populatiei.

Componenta hormonala este deosebit de importanta in aparitia melasmei, aceasta patologie fiind frecvent asociata cu cresterea concentratiilor serice ale estrogenului, progesteronului si hormonului melanocitostimulator (hormon sintetizat de hipofiza care stimuleaza activitatea si secretia hormonala a ovarelor si intervine in pigmentarea pielii dupa expunerea la lumina).

Radiatiile UV si productia de melanina

Expunerea la radiatii UVA si UVB poate cauza peroxidarea lipidelor regasite la nivelul membranelor celulare cu generarea de radicali liberi ce pot accelera functia melanocitelor de a sintetiza melanina. Este important de mentionat faptul ca produsele cu factor de protectie solara blocheaza numai radiatiile UVB, insa nu si pe cele UVA, astfel incat nu previn eficient aparitia melasmei.

Razele solare genereaza inflamatie la nivelul pielii, prin inducerea sintezei de factori inflamatori in special, interleukina 1 si endotelina care contribuie la cresterea sintezei de melanina de la nivelul melanocitelor intraepidermale. Petele pigmentare apar ca urmare a expunerii repetate, sistematice la razele solare, mai ales in intervalul orar 10-16 (cand soarele este puternic). Expunerea prelungita si repetata la raze UVB stimuleaza expresia anumitor gene cu specific melanocitar, al hormonului melanocitostimulator, pro-opiomelanocortinei si a receptorului de melanocortina de tip1, avand efect de accelerare a melanogenezeei de la nivelul pielii.

In afara razelor solare nocive, caldura poate provoca vasodilatatie si inflamatie la nivelul pielii, cu stimularea melanocitelor de a sintetiza pigment in exces. Suplimentar, transpiratia excesiva poate irita pielea cauzand o deshidratare superficiala cu accentuarea pigmentarii inegale.

Melasma vs. pete hiperpigmentare

Desi ambele patologii se manifesta prin aparitia unor pete sau macule maronii, melasma se deosebeste prin aspectul sau uniform si adesea simetric, fiind localizata mai ales la nivelul fetei. Petele pigmentare pot fi dispuse pe fata dorsala a mainilor, partea superioara a toracelui anterior si posterior sau umeri si prezinta dispunere asimetrica.

Spre deosebire de petele pigmentare, melasma este mai des intalnita la persoanele de sex feminin (aproximativ 90%), in special in sarcina sau pe durata administrarii contraceptivelor orale ori a tratamentelor hormonale pentru tratarea anumitor patologii subiacente specifice. Petele pigmentare sunt mai specifice persoanelor in varsta si sunt favorizate in special de expunerea de-a lungul vietii la soare intens sau pot aparea ca reactie secundara la anumite tipuri de tratamente farmacologice.

Cand ne adresam medicului?

Melasma nu reprezinta un cancer de piele si nu asociaza risc de malignizare, insa se poate agrava in timp, (daca nu se elimina in mod eficient factorii favorizanti), cauzand probleme de estetica si scaderea stimei de sine a persoanei in cauza.

Petele pigmentare nu pot fi indepartate in totalitate, insa pot fi estompate cu ajutorul tratamentelor farmacologice sau procedurale prescrise/efectuate de catre medicul dermatolog.

Tratament melasma

Tratamentul de prima intentie care asociaza cea mai mare rata de eficacitate in estomparea melasmei implica utilizarea topicelor cu hidroquinona, in combinatie cu evitarea factorilor de risc reprezentati de expunerea la soare si fluctuatiile hormonale.

Peelingul chimic si procedurile laser pot avea rezultate variate si efecte adverse greu de prevazut uneori, care pot include necroza epidermala, hiperpigmentarea post-inflamatorie si constituirea de tesut cicatricial inestetic, motiv pentru care trebuie efectuate numai de catre specialisti cu experienta vasta in domeniu.

Aloe Vera sub forma de gel poate calma inflamatia pielii, cu diminuarea riscului de aparitie a hiperpigmentarii pielii dupa expunerea excesiva la soare, in timp ce sucul de lamaie poate estompa petele deja aparute prin aplicare la nivelul acestora si indepartare dupa 10-15 minute de actiune. Turmericul prezinta atat proprietati antiinflamatorii, cat si de albire ale pielii, putand fi utilizat sub forma de pasta care se obtine prin adaugarea de lapte, timpul de actionare recomandat fiind de aproximativ 10-15 minute.

Ingrijirea pielii pe timp de vara

  • Pe durata sezonului cald se recomanda utilizarea de creme/lotiuni cu factor de protectie solara inalta (SPF 50) inainte de expunerea la soare si reaplicarea acestora la iesirea din apa sau in prezenta transpiratiei abundente.
  • Purtarea articolelor vestimentare deschise la culoare, confectionate din materiale usoare, vaporoase care sa acopere cat mai mult din suprafata pielii, a ochelarilor de soare si a palariilor/sepcilor, in cazul in care expunerea la soare are loc in intervalul orar 10-16, constituie alte metode de prevenire ale melasmei.

Aceste masuri de preventie sunt utile atat in cazul petelor pigmentare inestetice, cat si a cancerului de piele, ambele patologii asociind ca factor de risc major expunerea la soare.

Desi este extrem de invidiat pentru aspectul estetic, atat bronzul natural, cat si cel artificial obtinut la solar sunt nocive deoarece constituie o reactie de aparare a pielii in fata agresiunii produse de radiatii. In prezent medicii dermatologi indruma persoanele care isi doresc sa obtina un bronza uniform sa utilizeze produse de autobronzare ca alternativa la expunerea la soare sau utilizare a solarului. 

Sursa: www.medicover.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button