FeaturedFluxNational

Fostul preşedinte Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani

Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.

Sâîmbătă, medicii anunţaseră deja că starea sa generală s-a deteriorat, fiind critică, cu instalarea progresivă a disfuncţiilor multiple de organe.

Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat s-a reunit, luni, având în vedere starea sa de sănătate, pentru a stabili modul de îndeplinire a responsabilităţilor ce derivă din lege, în situaţia organizării ceremoniilor funerare naţionale.

Din Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat fac parte reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, Cancelariei Prim-Ministrului, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naţionale, Secretariatului de Stat pentru Culte, Serviciului de Protecţie şi Pază.

”Potrivit Procedurii privind organizarea funeraliilor de stat, în cazul decesului unui fost preşedinte al României, comunicarea publică a decesului se realizează la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului, prin purtătorul de cuvânt al Guvernului, iar MAE comunică oficial despre deces tuturor misiunilor diplomatice şi reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale acreditate în România, precum şi misiunilor diplomatice ale României din străinătate”, a mai transmis Guvernul.

Sursa: www.news.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button