Fotbal: Oțelul Galați a remizat cu Rapid (1-1) în Superligă

Oțelul Galați a terminat la egalitate cu Rapid București, 1-1 (1-0), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 5-a a Superligii de fotbal.
Oțelul a deschis scorul prin Andrei Ciobanu (33), fost jucător al Rapidului, după o minge respinsă de portarul Franz Stolz la reluarea lui Milen Jelev.
Rapid a egalat prin Alexandru Dobre (60), cu un șut la colțul scurt.
Portarul gazdelor, Cosmin Dur-Bozoancă, s-a remarcat la șuturile lui Tobias Christensen (48) și Andrei Borza (54), la ultimul respingând în bară.
În min. 76, Jelev a lovit mingea cu mâna în propriul careu, dar arbitrii video nu au considerat că trebuie acordat penalty.
ASC Oțelul Galați – FC Rapid București 1-1 (1-0), Stadion Oțelul – Galați
Au marcat: Andrei Ciobanu (33), respectiv Alexandru Dobre (60).
Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova); arbitri asistenți: Romică Bîrdeș (Pitești), Cristian Daniel Ilinca (Craiova); al patrulea oficial: Claudiu Marcu (Constanța)
Arbitru video: Bogdan Dumitrache (București); arbitru asistent video: Iulian Călin (Ștefănești/Argeș)
Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) – CCA, Daniel Kassai (București) – LPF
AGERPRES