Rusia a lansat un atac aerian major asupra Ucrainei cu drone de luptă și rachete

Armata rusă a lansat în cursul nopții de miercuri spre joi un atac aerian major cu drone de luptă și rachete asupra unor ținte de pe teritoriul Ucrainei, inclusiv asupra capitalei Kiev, relatează joi dpa și Reuters.
Cu puțin înainte de miezul nopții, s-au auzit focuri ale apărării antiaeriene deasupra capitalei, a declarat un corespondent dpa.
Forțele aeriene ucrainene au anunțat că Rusia a folosit 574 de drone și 40 de rachete în atacurile din cursul nopții asupra țării, din care au doborât 546 de drone și 31 de rachete, potrivit Reuters. Forțele aeriene ucrainene au mai precizat că au fost înregistrate atacuri în 11 puncte și căderi de resturi în trei locuri, conform unei postări de pe aplicația de mesagerie Telegram.
La rândul său, ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga a scris pe platforma X că Rusia a atacat un producător american de electronice în vestul Ucrainei, provocând pagube grave și victime.
‘O instalație în totalitate civilă care nu are nicio legătură cu apărarea sau armata’, a scris Sîbiga. ‘Acesta nu este primul atac rusesc asupra afacerilor americane din Ucraina, după atacurile asupra birourilor Boeing din Kiev de la începutul acestui an și alte atacuri’, a adăugat el.
Rusia a folosit sute de drone, rachete hipersonice, balistice și de croazieră în atacurile asupra întregului teritoriu ucrainean, a adăugat el.
Sirenele de raid aerian au fost declanșate în mai mult de jumătate din țară din cauza amenințării reprezentate de dronele care se apropiau. Observatorii militari ucraineni au raportat câteva zeci de drone de luptă rusești în aer, îndreptându-se spre vest.
Un atac combinat cu drone și rachete rusești împotriva orașului Liov, din vestul Ucrainei, a ucis o persoană și a rănit alte două, a declarat joi guvernatorul regiunii Liov, Maksim Kozițki.
Zeci de case au fost, de asemenea, avariate în atac, a scris guvernatorul pe aplicația de mesagerie Telegram.
Publicația The Kyiv Independent a relatat joi dimineață că Rusia a desfășurat drone de luptă și a lansat rachete în direcția mai multor orașe ucrainene, în pofida eforturilor de pace în curs.
Potrivit agenției de știri RBC Ukraine, explozii au fost auzite la Kiev și în orașul Liov.
RBC Ukraine l-a citat pe guvernatorul Maksim Kozițki care a declarat că apărarea antiaeriană a fost activată în regiune.
O alertă aeriană fusese deja emisă la Kiev miercuri seară, iar atacurile cu drone au continuat în capitală în cursul nopții.
Apărarea antiaeriană a fost, de asemenea, activată în oraș.
Autoritățile au cerut populației să rămână în adăposturi, a precizat agenția de știri, citând administrația militară a Kievului.
Separat, Polonia a anunțat joi că avioane au fost mobilizate pentru a proteja spațiul său aerian din cauza atacurilor rusești asupra Ucrainei.
‘În legătură cu activitatea aviației cu rază lungă de acțiune a Federației Ruse și lansarea de atacuri asupra teritoriului Ucrainei, aeronave ale forțelor aeriene poloneze și ale aviației aliate acționează în spațiul aerian polonez’, a declarat Comandamentul operațional al forțelor armate poloneze pe rețeaua X.
Ulterior, comandamentul a anunțat că operațiunile efectuate joi de aeronave poloneze și aliate, legate de atacurile rusești asupra Ucrainei, s-au încheiat și nu au fost observate încălcări ale spațiului aerian polonez.
‘Datorită reducerii nivelului de amenințare reprezentat de atacurile cu rachete ale aviației ruse pe teritoriul ucrainean, operațiunile aviației poloneze și aliate în spațiul aerian polonez au fost încheiate’, a declarat Comandamentul Operațional al Forțelor Armate Poloneze pe X. AGERPRES