Local
Lior Ben Dor, Ambasadorul Israelului în România, în vizită la Iași

Primarul Mihai Chirica a primit miercuri, 10 septembrie 2025, la Palatul Roznovanu, vizita Excelenței Sale domnul dr. Lior Ben Dor, Ambasadorul Israelului în România.
Având origini românești, cu ambii părinți din Bacău, și aflat în prima vizită la Iași, Excelența Sa domnul Ambasador s-a declarat încântat de aspectul orașului și de ospitalitatea ieșenilor. „Îi mulțumesc și pe această cale pentru cuvintele frumoase adresate comunității noastre!”, a spus primarul Mihai Chirica.
Edilul a prezentat câteva date despre orașul nostru și despre rolul comunității evreiești în istoria și dezvoltarea Iașului. A amintit, astfel, că Iaşul a fost printre primele oraşe din România în care s-a stabilit comunitatea evreiască, deosebit de implicată atât în dezvoltarea comerţului, cât şi a artelor (primul teatru idish din lume, „Pomul verde”, a funcţionat la Iaşi, în zona actualului Parc al Teatrului), a medicinei, a stiinţelor şi a patrimoniului arhitectural.
De asemenea, primarul Mihai Chirica a subliniat faptul că Iașul este unul din cele mai active orașe în derularea parteneriatelor cu comunitatea evreiască. Edilul a amintit în context doar câteva exemple ale acestei relații privilegiate, precum numeroasele vizite ale unor oficiali israelieni în orașul nostru, unii deveniți și Cetățeni de Onoare ai Municipiului Iași, vizitele oficiale pe care primarul le-a făcut în Israel, inclusiv întâlnirea cu președintele Statului Israel, domnul Itzhac Herzog, ori faptul că suntem înfrățiți cu trei orașe importante (Haifa, Ashdod și Netanya).
A fost subliniată importanța păstrării memoriei comune, Excelența Sa apreciind în mod deosebit faptul că la „Marșul Vieții”, organizat în perioada 7 – 11 septembrie 2025 pentru a comemora Pogromul de la Iași, participă inclusiv elevi și tineri din Iași. În context, primarul Mihai Chirica a amintit proiectul de a înființa, în zona Cimitirului Evreiesc ori în alt spațiu, un muzeu al istoriei comunității evreiești din Iași.
Într-o a doua parte a întrevederii de la sediul Primăriei, împreună cu Excelența Sa domnul Ambasador și cu doamna prefect Luciana Antoci, primarul Mihai Chirica a avut o întâlnire cu reprezentanți de vârf ai universităților ieșene. prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, rectorul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, prof. univ. dr. Aurel Bălăiță, rectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, prof. univ. dr. Conțiu Tiberiu Cristi Șoitu și prof. univ. dr. Ionuț Nistor, ambii prorectori ai Universității „Alexandru Ioan Cuza”, și prof. univ. dr. ing. Alexandru Sălceanu, directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”.
Discuțiile cu reprezentanții mediului universitar au fost bune și aplicate, fiecare prezentând atât instituția proprie și relațiile de parteneriat deja existente cu universități din Israel, cât și noi proiecte de colaborare viitoare.
Astfel, rectorul Universității de Științele Vieții a vorbit despre necesitatea introducerii de burse și pentru studenții din afara Uniunii Europene, pentru a facilita accesul mai multor studenți evrei la universitățile ieșene. Rectorul Universității de Medicină și Farmacie a solicitat sprijin în reluarea discuțiilor cu Ministerul Educației din Israel pentru echivalarea / recunoașterea diplomelor de absolvire în Israel, iar în acest scop va trimite un material detaliat domnului Ambasador. Reprezentanții Universității „Alexandru Ioan Cuza” au vorbit despre Centrul de Studii Ebraice de la Iași și despre numeroasele acorduri de parteneriat cu universități din Israel. Nu în cele din urmă, reprezentantul Universității Tehnice a menționat că instituția își propune reluarea organizării unui masterat în domeniul energetic pentru specialiști din Israel.
În cadrul vizitei la Iași Excelența Sa mai are programate vizite la obiective culturale, o întrevedere cu Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, o întâlnire cu oamenii de afaceri ieșeni etc.
„ Relația ieșenilor și a autorităților locale cu comunitatea evreiască din oraș, dar și cu cetățenii evrei de origine română – și nu numai – din Israel și din întreaga lume este una excelentă și un exemplu de recuperare a unui trecut al cooperării și bunei înțelegeri. Îi mulțumesc Excelenței Sale pentru vizită, pentru întreaga colaborare cu Ambasada și cu Statul Israel și voi face tot ce îmi stă în putință pentru a concretiza cât mai multe dintre ideile discutate!”, a mai spus primarul Mihai Chirica.