FeaturedFluxNational

Premierul a insistat asupra necesității unei planificări corecte a personalului din administrație

Premierul Ilie Bolojan a avut luni, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanții sindicatelor pe tema reformei administrației publice și a revendicărilor acestora, context în care a subliniat importanța dialogului și a evidențiat provocările financiare cu care se confruntă România, insistând asupra necesității unei planificări corecte a personalului din administrație și a unui management responsabil al resurselor publice.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, el a precizat că orice măsuri de reorganizare trebuie să respecte criterii transparente și să asigure continuitatea serviciilor publice.

”Nu mai putem continua ca până acum. Realitățile bugetare sunt clare, indiferent cine este premier sau ministru. Dacă nu luăm măsurile necesare la timp, mai târziu costurile vor fi mult mai mari. Putem face schimbările din administrație într-un mod planificat, în dialog cu autoritățile, astfel încât cei care rămân să fie plătiți decent, respectați și să își facă treaba. Oamenii vor înțelege că există o legătură între nivelul impozitelor pe care le plătesc și calitatea serviciilor oferite de primărie. Susțin autonomia locală, dar în măsura resurselor pe care le are țara”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.

Reprezentanții sindicatelor și-au exprimat deschiderea pentru reformă, dar au cerut continuarea discuțiilor și un parcurs legislativ clar, menționând că sunt dispuși să amâne orice acțiune de protest, cu condiția dialogului constructiv.

Premierul a lăsat deschisă posibilitatea continuării consultărilor cu partenerii sociali, subliniind importanța colaborării pentru o reformă administrativă echilibrată și sustenabilă, conform comunicatului.

La întâlnire au participat din partea Guvernului premierul Ilie Bolojan, ministrul Muncii, Florin Manole, și ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, iar din partea sindicatelor reprezentanți ai Federației Columna-SCOR, Lucian Puiu, Sindicatului Național SCOR, Dan Cârlan, Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație – FNSA, Bogdan Șchiop, Federației Naționale a Sindicatelor Unite din Poliția Locală, Eugen Tone, Federației Naționale a Sindicatelor din Administrația Locală SEDLEX, Răzvan-Claudiu Bordeanu, Federației PUBLISIND, Radu Florian, Federației Sindicatelor Democratice din România, Voinea Negoiță, și Uniunii Sindicatelor Funcționarilor Publici și Personalului Contractual FORȚA LEGII, Ringo Dămureanu. AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button