DIICOT a anunțat, miercuri, că a deschis un dosar penal în care face cercetări cu privire la mesajele de amenințare trimise pe adresele de e-mail ale mai multor școli și spitale din țară.
‘Având în vedere mesajele cu caracter de amenințare transmise pe adresele oficiale de corespondență electronică ale mai multor unități spitalicești și de învățământ, la nivelul DIICOT – Structura Centrală a fost înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări in rem, cu privire la comiterea infracțiunii prevăzute de art.32 alin 4, rap. la art.32 alin.1 lit. a din Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului’, se precizează într-un comunicat al DIICOT transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, activitățile de urmărire penală sunt realizate împreună cu polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Polițiștii audiază, miercuri, un elev în vârstă de 17 ani bănuit că ar fi autorul mesajelor.
Duminică, Poliția Română a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe instituții de învățământ și unele unități medicale din țară au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare. ‘După sesizare, structurile competente au desfășurat verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației. Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de Poliție, în coordonare cu Serviciul Român de Informații, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală’, informa, luni, IGPR.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, a transmis că un nou mesaj de amenințare privind comiterea unui atac a fost trimis miercuri dimineața, prin mail, către mai multe școli din București și din țară.
‘Mesajul a fost trimis de pe aceeași adresă de mail de pe care au fost trimise și mesajele anterioare. Atât ieri, cât și astăzi, Poliția Română a fost sesizată de către mai multe unități școlare, din Capitală și mai multe județe, cu privire la faptul că unele instituții de învățământ au primit mesaje de amenințare, mesaje la care, ca element de noutate, au fost atașate și ceva fotografii’, a declarat Drăgan, într-o intervenție telefonică la Digi 24.
El a precizat că, în urma verificărilor efectuate împreună cu SRI, au reieșit indicii că mesajul este fals, dar autoritățile continuă verificările în acest caz, iar anchetatorii au deja câteva piste în lucru.
‘Mesajul de amenințare a fost primit de pe aceeași adresă de mail. Așadar, persoana care l-a trimis este aceeași. Avem câteva piste în lucru la acest moment’, a precizat Drăgan.AGERPRES