În urma crizei economice, producţia autohtonă de titluri de carte noi a înregistrat o creştere, în timp ce reeditările unor volume au fost în scădere.
Între 2009 şi 2012, producţia de titluri de carte noi a crescut cu peste 2000 de titluri anual. În schimb, tirajul mediu a scăzut la aproximativ de 1500 de exemplare per titlu. Producţia de titluri de carte de autori români a crescut cu aproape 10 procente de la începutul crizei, ca şi aceea de titluri de carte de autori străini, arată un studiu realizat prin programul PROEDIT în beneficiul Uniunii Editorilor din România (UER). În ceea ce priveşte producţia de carte în număr de exemplare, s-a înregistrat o scădere considerabilă, în medie de 30.000 de volume. Cea mai dramatică lovitură pe care criza a dat-o pieţei editoriale din România a fost vizibilă în domeniul producţiei de carte în număr de exemplare vândute, număr care s-a înjumătăţit. Principalele canale de vânzare ale cărţilor au fost librăriile, urmate de supermarket-uri şi angro, apoi de târguri şi expoziţii. Modurile principale de achitare a cărţilor au fost prin cash (79%) şi prin ordin de plată la factura emisă (69%). Cele mai importante probleme ale domeniului editorial din România au fost considerate lipsa de interes a publicului (15%), lipsa de capital (11%) şi vânzările slabe şi taxele şi impozitele mari (10%).
Cele mai importante domenii de editare din România pe timp de criză au fost ştiinţele umane şi sociale, cele ştiinţifice şi tehnice, şi, la egalitate, manualele şi volumele de drept şi de ştiinţe economice. Pe locul patru s-au situat cărţile de religie şi acelea dedicate copiilor şi tineretului.
„Felul în care editurile s-au repliat în lupta împotriva crizei a fost prin scăderea tirajelor – s-a trecut de la un tiraj mediu de 3000 de exemplare la unul de 1500 de exemplare. În acelaşi timp, au mărit numărul titlurilor noi, încercând să îi atragă în librării sau pe diferite canale de vânzare pe cititori prin titluri noi şi mereu «proaspete»”, afirmă Mario Demezzo, preşedintele consiliului permanent al Uniunii Editorilor din România.