Breaking News

Merkel spune că nu există nicio justificare pentru comparația cu regimul nazist făcută de Erdogan

Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că nu există „absolut nicio justificare” pentru comparația făcută de președintele turc Tayyip Erdogan între acțiuni ale regimului nazist și interzicerea de către autoritățile din Germania a unor manifestații cu caracter politic în cadrul comunității turce, transmite Reuters.

Merkel a spus că declarațiile liderului de la Ankara nu fac decât să trivializeze suferința celor afectați de crimele împotriva umanității comise de regimul nazist și că afirmațiile sunt cu atât mai nefericite în contextul numeroaselor legături dintre cele două state NATO.

Cancelarul german a recunoscut că există profunde diferențe de opinie între Berlin și Ankara pe teme precum libertatea presei și arestarea jurnalistului german de origine turcă Deniz Yucel, dar că Germania își menține angajamentul față de libertatea presei și libertatea de expresie și de adunare.

Merkel a afirmat că politicienilor turci care vor să facă în Germania campanie pentru referendumul constituțional din aprilie li se va permite să vină, câtă vreme își anunță din timp sosirea și respectă legislația germană.