O SCHIMBARE BRUSCĂ DE PUNCTE CARDINALE
Nu aș dori să comit un truism dar, după felul în care PSD+ALDE repetă greșeala, pe care a făcut-o USL, mă face să cred că nu a ajunge la putere este un lucru greu, cât ai ales a gestiona guvernarea țării devine practic imposibilă pentru actuala clasă politică dâmbovițeană. Prea multă lipsă de viziune, prea mult amatorism, prea multă încrâncenare, prea mult orgoliu rănit și vanități greu de temperat. Nimeni dintre actorii politici actuali nu dau de înțeles că sunt în stare să coaguleze forțele politice existent, pe care alegătorii le-au trimis la muncă în parlament, într-un proiect de țară. Toți liderii politici sunt fie dâmbovițeni, fie teleormăneni sau de alt gen de mahala politică, neputând să se impună, să-și găsească ascultarea întru colaborare și nicidecum în a-și dicta tema pentru acasă, așa cum tot încearcă astăzi Liviu Dragnea să facă sau cu a încercat Dacian Cioloș să mascheze amatorismul celui mai penibil guvern postdecembrist pe care l-a avut România.
Pentru guvernanții noștri mult mai importantă până acum a fost imaginea lor care li se întoarce din oglindă, decât ceea ce ar trebui să construiască, credibil și cu efecte palpabile, în general pentru binele poporului, pentru creșterea nivelului de trai, dar nu din pomană electorală, cât mai ales ca rezultat a circuitului economic firesc, pe traseul: investiție-producție-beneficii.
Surplusul pe care astăzi îl regăsim în creșteri de pensii și salarii, în relaxarea fiscalității, în crearea de avantaje materiale, în anumite direcții pe care voința politică le consideră priorități naționale, trebuie să fie rezultatul unei economii performante, nu a unor gesturi de bunăvoință sau de interese ascunse, pur electorale.
Poate că cel mai mare rău, existent acum pe scena publică a țării, ce încurcă mersul normal al deciziei politice, așa cum a fost ea gândită și asumată de câștigătorii votului popular la ultimele alegeri parlamentare, nu poate fi altul decât cel născut și întreținut de galeria care, nu numai că dă impresia că se pricepe la toate, dar și dorește ca ”priceperea” ei să fie luată în seamă și pusă în practică, oricât de aberantă ar fi ea (de genul: ”să avem un parlament fără partide politice”, cum e USR, de exemplu). O astfel de intruziune ar fi rămas fără efecte concrete, atâta timp cât nu ar fi existat un președinte care ”să-i dea nas lui Ivan”, făcându-l pe acesta ”să se urce pe divan”, adică să sară în Parlament, acolo unde a demonstrat că nu prea știe ce să facă, se plictisește, după ce a încercat să transforme forul legislativ al țării într-o piață publică, sau un dormitor de la CFR, reușind să-l confunde și cu o gheena de gunoi, de unde încearcă să recupereze tot ceea ce li se pare a fi comestibil, după îndemnul părintesc :Nu-ți bate joc de mâncare!Să spunem NU risipei!
Să nu fiu înțeles greșit. Nu fac parte din rândul celor care nu acceptă noul, experimentul, progresul, schimbarea și mai ales adaptarea la noul mers al lucrurilor. Dar trebuie să fim cât se poate de conștienți că avem nevoie, în primul rând, de o coerență totală în discurs, dar și în faptele pe care le producem, mai ales că adresantul nu e Dan Lungu sau Nicușor Dan, cât mai ales el este (sau ar trebui să fie) poporul care a dat votul acesta de formare a forului investit prin lege să producă legi. Legi bune pentru țară și mai puțin scandal, dezbinare, neînțelegeri, hărmălaie.
Vinovat pentru ceea ce se întâmplă astăzi în România nu este Klaus Iohannis, care face și el ceea ce face sau ceea ce mai poate să facă. Vinovat pentru haosul din Justiția română nu este sistemul sau Laura Codruța Kovesi, care face și ea ceea ce este lăsată să facă sau șeful ei, procurorul general Augustin Lazăr, singurul nevinovat, nimerit cum mai poate să nimerească o muscă în ceașca cu lapte pe care ar fi dorit să o bea Liviu Dragnea, de exemplu. Vinovat pentru toate aceste derapaje și neîmpliniri nu este altcineva decât Parlamentul României, singurul în măsură să facă regula jocului, după care toți actorii ar trebui să joace.
Dacă avem ceea ce avem este rezultatul legilor pe care Parlamentul României le-a dat în cei 28 de ani de când tot încearcă, sub diferite formule, să introducă democrația în România. Pe tot acest parcurs a putut să constate că acest regim politic este mai tare și mai incomod pentru cei care vin din direcția dictaturii, obișnuiți cu formula ”ordinul nu se discută, se execută!” – din ecuație fiind eliminată complet reacția străzii, dar și dorința explicită și argumentată a opoziției politice.
Încă mentalitatea comunistă ne gripează rotițele dințate, producând aceste blocaje nu doar de neînțelegere, cât mai ales de voință politică. Nu vrem să facem ceea ce conștientizăm că trebuie să facem. Acest refuz nu reușim să-l fundamentăm pe explicitul ”nu știm să facem”, cât mai ales pe refuzul nostru de ”a face ceva în care nu avem încredere”. Cum să producem pentru popor, în timp ce noi, care am ajuns atât de greu la putere, cu atât de multe sacrificii și cheltuieli, să nu fim luați în seamă? Când ne vom scoate investiția, căci, la urma urmei, așa ni s-a spus: ”Investește în politică, căci ea este acum cea mai bună afacere”! Păi, am investit și m-am trezit la pușcărie! – fără ca să reușesc și eu să-mi fac un viitor, mie și familiei mele. Mie și prietenilor mei. Mie și investitorilor mei, cei care mi-au spus că au mari așteptări de la felul în care eu voi performa pe scena politică a țării și ei în economia țării!
Deocamdată, peste țară este ceață. Confuzie și multă hărmălaie. Nu se știe cine câștigă. Cine va ajunge primul la cătușe. Laura Codruța Kovesi, Klaus Iohannis sau Liviu Dragnea. Meciul este strâns, deschis oricărui rezultat. Dinspre Europa vine un frig Siberian. Oare ce să mai însemne și această posibilă schimbare bruscă de puncte cardinale?
ADI CRISTI