Cetățenii români și-au găsit un loc de muncă în Italia prin cunoștințe, prin firmele private de mediere sau în mod direct de la angajator și nu apelează la instituțiile publice astfel că, în domeniul agricol, EURES nu a mediat în ultimii trei ani niciun loc de muncă pentru Italia, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii și Justiției Sociale remis marți AGERPRES.
„ANOFM (Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de muncă — n.r.) promovează oferte de locuri de muncă temporare în agricultură oferite de angajatori din Spania, Portugalia, Danemarca, cu care există o bună colaborare, locurile de muncă prin EURES fiind sigure, iar medierea gratuită. Mai mult, ANOFM a diseminat, în urma colaborării cu federația sindicală a lucrătorilor din agricultură ‘FLAI’ din cadrul confederației ‘CGIL’ din Italia, un ghid bilingv (româno — italian) realizat de sindicat, referitor la drepturile și formele de protecție a lucrătorilor din agricultură”, precizează sursa citată.
Din informațiile furnizate în cursul acestui an de reprezentanții FLAI Puglia, la nivelul acestei regiuni în provincia Taranto se află circa 4.000 de zilieri agricoli români, în funcție de perioada anului. De asemenea, comunități numeroase de muncitori sezonieri români au fost identificate și în provinciile Bari și Foggia.
„Condițiile și relațiile de muncă, mai ales cele fără forme legale și cazurile de exploatare ale lucrătorilor români — cel mai frecvent cu complicitatea unor intermediari români — se află, în aceeași măsură, și pe agenda atașatului de muncă al Ambasadei României din Italia”, subliniază documentul citat.
Potrivit Ministerului Muncii, reprezentanții Inspecției Muncii au efectuat, săptămâna trecută, o vizită de studiu în Italia, inspectorul de stat Dantes Nicolae Bratu, alături de un consilier din aceeași instituție, participând la un schimb de experiență și bune practici organizat de ministerul de resort, prin intermediul Inspecției Muncii italiene.
Împreună cu inspectorii de muncă italieni, s-au efectuat o serie de verificări la angajatorii din regiunea Lazio, ocazie cu care reprezentanții din România au constatat că firmele controlate aveau aproximativ 50% angajați cetățeni români, iar situațiile întâlnite nu arătau încălcări majore ale legii, per ansamblu. Totuși, omologii italieni au aplicat sancțiuni, în funcție de situația întâlnită, precizează MMJS.
„Însă, având în vedere că în Italia lucrează, în total, aproximativ 1,5 milioane de cetățeni români, IM din România propune continuarea acestei colaborări cu instituția de profil din Italia. În plus, propune extinderea controalelor comune, în special în zona de sud a Italiei, unde au fost reclamate situații îngrijorătoare pentru lucrătoarele din România, precum și semnarea unui acord prin care controalele comune să aibă legitimitate teritorială”, se mai arată în comunicatul Ministerului Muncii.
Documentul amintește faptul că situația cetățenilor români care lucrează în agricultură în Italia a fost analizată, anul trecut, de către reprezentanți ai ANOFM și ai Ministerului Muncii, în cadrul unei dezbateri cu tema „Crearea unui sistem partenerial public — privat pentru reprezentarea lucrătorilor români din agricultură în Italia”, organizată la București de Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe, AGROSTAR, împreună cu Blocul Național Sindical (BNS).
„Demersurile autorităților române s-au concentrat pe stabilirea unui dialog cu instituțiile italiene pentru sporirea controalelor și informarea comunității românești cu privire la drepturile avute și la riscurile muncii fără forme legale. Acțiunile au vizat cu precădere zonele agricole din regiunile Campania, Calabria, Sicilia, Puglia, Basilicata, zone cu un potențial de risc ridicat în ceea ce privește respectarea drepturilor lucrătorilor în sectorul agricol, dar și Regiunile Abbruzzo și Lazio, considerate zone cu risc moderat”, menționează Ministerul Muncii.
Pe parcursul anului 2015, a avut loc o serie de întâlniri ale demnitarilor români și ale reprezentanților Ambasadei României cu oficialitățile italiene din Regiunile Campania (Eboli), Basilicata (Potenza, Policoro) și Calabria (Cariati Marina, Crotone, Catanzaro, Rosarno, Reggio Calabria și Cosenza).
De asemenea, au avut loc deplasări la Foggia, San Severo, Andria, Bari, Ginosa etc. și întâlniri cu muncitorii români și cu consilierii regionali pentru muncă și imigrație de aici.
Tot în 2015, în mai multe orașe din Peninsulă a fost implementat de către MMJS un amplu program de informare privind mobilitatea forței de muncă și procedurile de angajare legale în Italia, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană. Cu această ocazie au fost instalate 4 infochioșcuri în zonele unde comunitatea de români înregistrează un număr mare, precum Foggia, Reggio Calabria, Napoli și L’Aquila.
În același an, autoritățile române au vizitat Sicilia — localitățile Catania, Ragusa și Vittoria — unde au discutat cu liderii federației sindicale FLAI CGIL de la nivel național și local, precum și cu cetățenii români colaboratori ai sindicatului.
Mai recent, în iunie 2016, a fost semnat un acord între FLAI CGIL și Inca, CNSLR Frăția, Agro-Frăția și Agrostar, cele mai reprezentative sindicate din sectorul agricol din România, pentru a crea în țara de origine a lucrătorilor puncte de informare cu privire la condițiile de muncă, drepturi, contracte și sosirea în Italia, chiar în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a lucrătorilor români angajați în agricultură.
Și atașatul pe probleme de muncă și sociale din cadrul Ambasadei României în Italia monitorizează permanent situația în care se află cetățenii români aflați la lucru în diferite regiuni ale Italiei.
Acesta a participat alături de CNSLR Frăția și reprezentantul FSL Agro-Frăția, dar și de o delegație a FLAI-CGIL la o serie de întâlniri cu reprezentanții autorităților locale și ai comunității de români din zona Campania — Salerno — Eboli — Battipaglia. CNSLR Frăția și FLAI-CGIL au încheiat un protocol de colaborare pentru ajutarea lucrătorilor români aflați la lucru în Italia, dar și celor care s-au întors în România dar au încă de recuperat sume de bani de la fostul angajator.
În perioada următoare, atașatul pe probleme de muncă și sociale se va deplasa în zona Ginosa — Taranto pentru a identifica problemele punctuale cu care se confruntă angajații români și pentru a discuta despre îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale celor care locuiesc în această zonă a Italiei.
Biroul atașatului pe probleme de muncă și sociale a început deja demersurile pentru stabilirea unor întâlniri cu reprezentanții autorităților locale și ai comunităților de români.
Prim-ministrul Sorin Grindeanu a dispus efectuarea unei vizite de lucru comune, de miercuri până vineri, a reprezentanților Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și ai Ministerului Afacerilor Interne, în Republica Italiană, în contextul informațiilor despre existența unor cazuri de exploatare a cetățenilor români aflați la muncă în regiunile Sicilia și Calabria.
La vizita de lucru în Italia vor participa ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, și un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne.
Un reportaj publicat duminică de săptămânalul britanic „The Observer” relevă că mii de românce care lucrează în agricultură în provincia Ragusa din Sicilia sunt victime a numeroase abuzuri, inclusiv amenințări și agresiuni sexuale.
Potrivit Proxyma Association, organizație italiană care apără drepturile imigranților, citată de publicația britanică, „mai mult de jumătate dintre româncele care lucrează în fermele din acea zonă sunt obligate să întrețină relații sexuale cu angajatorii lor, iar aproape toate lucrează în condiții de muncă forțată și de exploatare severă”.