Angajații Departamentului de Stat al SUA au primit instrucțiuni să găsească soluții de a reduce cu până la 50% fondurile alocate programelor Organizației Națiunilor Unite, semnalând o distanțare fără precedent a administrației americane față de misiunile derulate sub egida forului internațional, precum cele de menținere a păcii, de vaccinare a copiilor, de monitorizare a programelor nucleare și de promovare a negocierilor de pace, potrivit publicației Foreign Policy, care citează surse concordante.
Solicitarea de a lua astfel de măsuri caracterizate drept „draconice” de sursa citată intervine în contextul în care Casa Albă va publica joi propunerea de buget pentru 2018.
Proiectul ar include reduceri de până la 37% ale cheltuielilor alocate Departamentului de Stat, Agenției Americane pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și altor programe de asistență, inclusiv din cadrul ONU.
Suma anuală pe care SUA o alocă ONU este de 10 miliarde de dolari.
Foreign Policy notează că nu este clar, deocamdată, în ce măsură reducerea drastică a fondurilor către ONU dorită de administrația Trump se va reflecta în proiectul de buget pentru 2018, document pregătit de biroul pentru Buget și Administrație al Casei Albe. O variantă ar fi ca reducerile să fie etapizate pe durata următorilor trei ani.
O sursă oficială apropiată administrației americane a afirmat că șeful diplomației SUA, Rex Tillerson, a primit undă verde pentru a decide cum va administra reducerea fondurilor.
Mai mulți diplomați americani i-au avertizat deja pe colegii din cadrul ONU că este cazul „să se aștepte la o restrângere de amploare a sprijinului financiar” acordat de SUA forului internațional, a indicat pentru Foreign Policy un diplomat european.
Discuția cu ușile închise ar fi avut loc la data de 9 martie la New York.
Programele ONU cel mai afectate vor fi cele de menținere a păcii, cele ale UNICEF și programul de dezvoltare, acestea fiind finanțate din bugetul Biroului pentru Organizații Internaționale din cadrul Departamentului de Stat.
Richard Gowan, expert în cadrul Consiliului European pentru Relații Internaționale, este de părere că asemenea reduceri bugetare vor provoca haos.
„Agenția ONU pentru refugiați (UNHCR) a primit din partea SUA 1,5 miliarde din bugetul total de 4 miliarde de dolari de anul trecut. Reducerea contribuției americane va lăsa un gol uriaș pe care alți donatori importanți vor face eforturi uriașe să îl acopere”, a declarat Gowan.
Expertul a subliniat că acest demers ar putea semnala „prăbușirea sistemului internațional de asistență umanitară, așa cum îl știam”.