Înalta Curte de Casație și Justiție a admis marți în principiu judecarea recursului declarat de Agenția Națională de Integritate în dosarul în care primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost reclamat pentru incompatibilitate.
„Admite în principiu recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr.235 din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia — Secția de Contencios Administrativ și Fiscal. Fixează termen de judecată pe fond a recursului la 14 ianuarie 2015 — Completul de judecată nr.2. Cu citarea părților”, se arată în decizia instanței.
Dosarul lui Iohannis a ajuns la instanța supremă după ce pe 25 septembrie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.
În aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat în stare de incompatibilitate de ANI, deoarece deține simultan funcția de primar al Sibiului și reprezentant al municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Apă Canal SA și SC Piețe SA.
„În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Klaus Iohannis se află în stare de incompatibilitate, întrucât deține simultan atât funcția de primar al municipiului Sibiu, cât și calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul SC Apă Canal SA Sibiu (începând cu 30.04.2009 și până în prezent) și SC Piețe SA (începând cu 05.08.2010 și până în prezent), încălcând dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003”, preciza ANI.
Klaus Iohannis exercită, în prezent, al patrulea mandat consecutiv de primar al municipiului Sibiu (2000 — 2004, 2004 — 2008, 2008 — 2012 și 2012 — prezent).
Prin hotărârile Consiliului Local Sibiu nr. 144/30.04.2009 și nr. 231/19.07.2012, Klaus Iohannis a fost împuternicit ca reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Apă Canal SA Sibiu, iar începând cu data de 5 august 2010 deține și calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Piețe SA.
ANI menționa ca jurisprudență relevantă în materie rapoarte care au avut același obiect de evaluare, sentințele civile din 21.11.2012 — nr. 528/CA, nr. 529/CA, 532/CA și sentința civilă nr. 557/CA din 03.12.2012, privind mai mulți aleși locali (în categoria cărora intră și primarii) emise de Curtea de Apel Constanța, prin care s-a reținut existența stării de incompatibilitate în sensul art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.