24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Nu ne putem veni în fire, chiar dacă firea în afara identificării Primarului General al Capitalei (Gabriela Firea), substantivul, în varianta sa comună, mai reprezintă și acea șansă pe care unii nu o mai au de mult, aceea de a-și veni în fire, de a avea o fire împăciuitoare, de a fi în firea lucrurilor, în norma de firesc și de normalitate. Iată cum patinăm pe un simplu cuvânt, ce își găsește în limba română o sumedenie de sensuri și de interpretări, oferindu-ne șansa nestatorniciei în tot ceea ce încercăm să spunem. Această ”nestatornicie” dă voie spontaneității să ne reprezinte în cele mai mari așteptări pe care încercăm să le avem atunci când ar trebui să răspundem la tripla întrebare existențialistă: Cine suntem, de unde venim, încotro mergem? Comunicarea, într-o astfel de incertitudine, devine o mare aventură, a cărui scop se diluează, se pierde în neașteptatele provocări, de la doamna Firea la fire-ați ai dracului!
În firea lucrului stă și acest monolog ce se dorește a fi nu neapărat clarificator, cât mai ales provocator. Încerc, astfel, să decuplez mesajele de la tensiunea existentă în realitatea imediată, pentru a da voie respirației să sesizeze că aerul întrebuințat este de fapt voința noastră, a tuturor, de a lua în seamă viața nu doar ca pe un dat, cât mai ales ca pe o lucrare asupra căreia fiecare și-a adus contribuția, fără însă a o considera un bun propriu, ea putând să fie doar un bun colectiv. Doar împreună putem să dăm dimensiune respirației noastre, doar împreună avem această șansă de a ne recunoaște pe noi înșine.
Există o situație în care suntem puși în fața unui derapaj accentuat, de genul celui în care suntem identificați că ”ne-am ieșit din fire”. Într-o astfel de situației există câteva indicații de regiei, care ne îndemnă să ne acordăm nouă înșine circumstanțe atenuante (puse pe seama structurii omenești), fără a merge mai departe și a ne lăsa dominați de setea de a ne comporta în consecință.
Avem nevoie de acel echilibru, cu ajutorul căruia lucrurile și situațiile de prin împrejurimile noastre își construiesc coerența mesajului, cu ajutorul căruia încercăm să ne facem înțeleși, pentru a fi ascultați, pentru a fi luați în seamă.
Stă în firea lucrurilor să sperăm că noi suntem centrul universului, mai ales atunci când avem la noi toate bunele intenții, de a sluji comunitatea din care facem parte, chiar dacă aceasta se poate întinde până la ”marginea infinitului nemărginit”.
Șansa noastră de a fi este în aceste condiții o obligație, pe care suntem nevoiți să o conștientizăm cu acea maturitate a lucrurilor asumate, a responsabilității față de care suntem datori să ne raportăm, de la vis la construcția proiectată în termenii acelei realități care ne obligă, care ne face să înțelegem care este firea lucrurilor primită nu ca pe un dar, ci ca pe o fatalitate.
Suntem mult mai aproape de exclamație decât am putea fi în inima poveștilor deslușite, așa cum putem fi noi înșine explicația a tot ceea ce nu are înțelegere sau a tot ceea ce nu se explică, din lipsă de explicație sau, mă rog, din prea multe explicații ajunse să fie ele însele prejudecăți fără sens. Într-o astfel de încurcătură, de fiecare dată vina o poartă cel care încearcă să fie cât se poate de firesc și de clar, după înțelegerea ”cine se scuză, se acuză” sau cel care nu poate scăpa de șablonul cine fuge și strigă: ”Prindeți hoțul!”, acela este de fapt hoțul!
În firea românului stă această ambiguitate suplimentară, față de cele șapte forme de ambiguitate ale lui Epson, ambiguitatea cu ajutorul căreia suntem pedepsiți să fim mai mult decât suntem, astfel încât niciodată să nu reușim să ne autoevaluăm șansele de a pierde pe mâna noastră.
Poate de aceea, pierderile la români sunt senine, cum mai poate fi un cer senin de vară, acoperit doar de aripile păsării condamnate să rămână în zbor, așa cum și noi, românii, suntem condamnați să rămânem în viață, chiar dacă alții ne-au scris libretul morții cu tăcerile rămase nefolosite de președintele nostru ales pentru a fi nodul din gâtul celor cu inima prăbușită în așteptarea luminiței de la capătul tunelului. UUUUUUUUUuuuuuuuuuu! Următoarea stație, Piața Victoriei cu peronul pe partea rondului cu flori.
ADI CRISTI
