Actuala coaliție de guvernare beneficiază în Parlament de sprijinul a circa 67% dintre aleși, arată un calcul realizat de infopolitic.ro. Potrivit sursei citate, PSD-UNPR-PC și formațiunea lui Călin Popescu-Tăriceanu au 317 parlamentari, la care se adaugă cei 43 de aleși din partea UDMR și minorități. De asemenea, coaliția se bazează încă și pe voturile celor 39 de parlamentari independenți și PP-DD. La nivelul Parlamentului, PNL și PDL au 171 de senatori și deputați. În Senat, PSD are 66 de parlamentari, PC și PLR — 15, UNPR — 13, UDMR — 8, independenți, PP-DD, PMP — 5, în vreme ce PNL și PDL au împreună 62 de senatori. La Camera Deputaților sunt 152 de parlamentari PSD, 35 — PC-PLR, 36 de la UNPR, 18 — UDMR, 13 — PP-DD, 17 — Minorități, 21 — independenți și PMP, 73 — PNL, 36 — PDL.