Senat: Ordonanța 55/2014 privind migrația aleșilor locali, respinsă în plen

 

Senatul a adoptat luni, cu 104 voturi „pentru” și trei abțineri, proiectul legii de respingere a OUG 55/2014, care a permis aleșilor locali să treacă de la un partid la altul fără să își piardă mandatul.

Senatorii au reexaminat actul normativ ca urmare a deciziei CCR care a stabilit că prevederile legii de aprobare a OUG 55/2014 sunt neconstituționale.

În cadrul dezbaterilor, senatorul PNL Eugen Pîrvulescu a afirmat că prin OUG 55 Victor Ponta și Liviu Dragnea „au furat” 500 de primari de la opoziție și nici după mai bine de doi ani nu își recunosc greșeala făcută.

„Trecem atât de ușor peste un fapt care s-a întâmplat acum doi ani. (…) În 2014, când unii dintre noi se pregăteau să muncească într-o campanie cinstită și corectă, când ne pregăteam de alegerile prezidențiale, dl Victor Ponta, prim-ministru la momentul acela, și Liviu Dragnea (…) au găsit cu cale să aducă această OUG 55, care a furat la momentul acela 500 de primari. Astăzi dumneavoastră aveți guvern Grindeanu și majoritate parlamentară pentru că ați furat, în 2014, 500 de primari. Este o realitate. De ce fugim de lucrul acesta? Cât să o mai dăm de colo-colo? Este o realitate că, după doi ani și ceva, nu recunoașteți că ați greșit că ați furat opoziției 500 de primari. Cine plătește astăzi pentru lucrul acesta? (…) Nu cumva Liviu Dragnea, astăzi, când nu răspunde pentru ce a făcut (…) nu cumva are un elefant în sertar și la ora aceasta?”, a afirmat senatorul liberal.

În replică, senatorul PSD Șerban Nicolae a spus că primarii au optat de bună voie pentru un partid sau altul și i-a acuzat pe liberali că au o retorică „găunoasă”.

„E cumva o ordonanță care a obligat primarii să schimbe partidul, care le-a pus pistolul la tâmplă să schimbe partidul? Nu. (…) Am aflat că această OUG din 2014 a influențat alegerile parlamentare din 2016. Poate află și stimatul coleg că au fost alegeri locale în 2016 unde, la fel, v-ați luat o bătaie soră cu moartea pentru că retorica găunoasă pe care o folosiți din păcate și în Parlamentul României (…) nu a ținut nici la alegerile locale. Opțiunea a fost asumată de fiecare primar în parte”, a spus Șerban Nicolae.

După exprimarea votului, senatorul USR Mihai Goțiu a susținut, la rândul său, că OUG 55 „și-a bătut joc de democrație” și „a fost sancționată” de cetățeni și la alegerile prezidențiale din 2014.

„Ne bucurăm că am fost aici să sancționăm prin vot această ordonanță de urgență a traseismului din anul 2014. Unul dintre motivele pentru care mă aflu aici este tocmai și această ordonanță și modul cum ea și-a bătut joc de democrație. Să știți că sancțiunea a fost și în 2014, pentru că această ordonanță a fost unul dintre lucrurile care au iritat opinia publică, societatea civilă, iar rezultatele le știți la alegerile din 2014 care au fost”, a afirmat Mihai Goțiu.