Festivalul Enescu a lansat apelul de proiecte pentru „Bucureștiul Creativ 2017”, a cărui temă este „Lumina din inima Bucureștiului”.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, „Bucureștiul Creativ” se desfășoară în cadrul Festivalului Internațional George Enescu 2017 (2 — 24 septembrie) și dorește să transforme Capitala prin creație — lucrări de artă contemporană, proiecte interactive în spațiul public, expoziții sau ateliere, aplicațiile fiind deschise atât pentru instituțiile publice, companii și ONG-uri, cât și pentru artiști și persoane fizice.Proiectele pot fi depuse începând de miercuri, până pe data de 15 iunie, cu condiția respectării temei artistice și a condițiilor de participare.
Ele trebuie să fie inspirate sau să aibă o legătură fie cu tema muzicală a ediției din acest an a „Bucureștiului Creativ”, Sonata pentru Violoncel și Pian în Fa minor, Op.26 de George Enescu, fie cu tema festivalului, la ediția 2017 organizatorii propunându-și să pună într-o nouă lumină muzica și creația enesciană, precum și muzica clasică.
„Ca parte a acestui demers, festivalul va pune tehnologia în serviciul muzicii clasice și al creativității, prezentând lucrări cunoscute, într-o nouă abordare; va aduce în prim-plan muzica contemporană, invitând pentru prima dată la București pe unii dintre cei mai cunoscuți compozitori ai momentului; va oferi publicului posibilitatea să se bucure de un număr record de lucrări de George Enescu (37) — două dintre acestea fiind în premieră istorică în festival și va acorda matematica la sunetul muzicii, printr-o expoziție în premieră”, se precizează în comunicat.
Proiectele din cadrul „Bucureștiului Creativ” vor fi grupate în Grădina Festivalului, care cuprinde spațiile verzi din fața Ateneului Român și a Sălii Mari a Palatului; Orașul Festivalului — locații din spațiul public (Piața Roma, Piața Sf. Anton, Piața Colțea, Băneasa Shopping City, Sala Radio) și alte spații posibile propuse de aplicanți și de parteneri; Festivalul meu — companii/asociații/organizații/furnizori de produse și servicii pot participa prin realizarea de produse și oferte speciale.
Potrivit calendarului evenimentului, pe 1 iulie vor fi comunicate proiectele selectate să participe la „Bucureștiul Creativ 2017”, urmând ca în perioada 26 august — 1 septembrie acestea să fie montate. După desfășurarea evenimentelor/proiectelor, acestea vor fi demontate, în perioada 25 — 26 septembrie.
Informații în detaliu sunt disponibile și online, pe site-ul www.festivalenescu.ro, la secțiunea „București Creativ„.