AKTA lansează în data de 30 martie 2017, canalul CINEMARATON, dedicat în excusivitate cinematografiei românești. „CINEMARATON – Povestea filmului românesc” va mai transmite, pe lângă filme, emisiuni și producții proprii, precum: interviuri – medalion cu regizori, actori, critici de film și de teatru, scurte prezentări și contextualizarea programului/filmului care va urma, anunţă reprezentanţii companiei, într-un comunicat de presă. Canalul CINEMARATON va fi disponibil gratuit pentru clienții AKTA. “Lansarea canalului CINEMARATON face parte din strategia noastră de dezvoltare, pornind de la analiza atentă a pieței pe care operăm, oferind servicii pe care clienții noștri le consideră importante pentru ei și le apreciază. Această abordare este valabilă atât în cazulcanalului CINEMARATON, cât și în cazul serviciilor de telefonie mobilă, pe care o să le lansăm în curând”, a afirmat Dinu Malacopol, directorul general Digital Cable Systems. Canalul CINEMARATON va difuza peste o mie de filme românești pe an, însoțite de comentarii, analize și informații inedite de pe platourile de filmare. “Am ales să spunem povestea filmului românesc, așa cum a fost ea scrisă în peste o sută de ani de existență și așa cum este scrisă ea acum, de către noul val al cinematografiei românești, care a uimit lumea în ultimul deceniu și jumătate. Cred cu tărie că un difuzor de televiziune are menirea de a informa și, în același timp, a educa publicul căruia i se adresează. A spune povestea filmului românesc este un fel de a aprecia munca miilor de actori, regizori, scenografi, muzicieni, tehnicieni, care au fost implicați în producerea filmelor și, implicit, un mod de a reflecta la momentele istorice în care ele au fost create”, a precizat, la rândul său, Dan Voicu, directorul canalului CINEMARATON. Detaliile cu privire la grila exactă de programe și titlurile primelor filme care vor fi difuzate vor fi făcute publice în preziua lansării canalului, mai precizează reprezentanţii companiei.AKTA este brandul sub care operează Digital Cable Systems SA, companie care furnizează, la cele mai înalte standarde, încă din 2005, servicii de televiziune prin cablu, internet și telefonie clienților rezidențiali şi de business. Compania operează, cu preponderență, în mediul rural și în orașele mici, având ca arie de acoperire peste 3.000 de localități din 35 de județe. (Edmond MACRI)