Marile bănci europene realizează un sfert din profituri în paradisuri fiscale

Primele 20 de bănci europene au declarat că în 2015 au obținut aproximativ un sfert din profiturile lor în paradisuri fiscale, preferate fiind Luxemburg și Irlanda, arată un studiu publicat luni de organizația nonguvernamentală Oxfam.

Acest studiu, realizat împreună cu Fair Finance Guide International, arată că în anul 2015 marile bănci europene au declarat că au obținut profituri de 25 de miliarde de euro, aproximativ 26% din profiturile lor, în paradisuri fiscale, chiar dacă realizează aici doar 12% din cifra de afaceri și numai 7% din angajații lor lucrează în aceste paradisuri fiscale. Aceleași bănci au declarat că au realizat profituri de 628 milioane de euro în paradisuri fiscale unde nu au nici măcar un singur angajat. Exemplu este banca franceză BNP Paribas SA, care în 2015 a declarat că a realizat un profit de 134 milioane de euro în Insulele Cayman deși nu are niciun singur angajat acolo. De asemenea, în Irlanda cinci bănci (RBS, Société Générale, UniCredit, Santander și BBVA) au obținut o rentabilitate mai mare de 100% și înregistrează profituri mai mari decât cifra de afaceri.

„Această utilizare abuzivă a paradisurilor fiscale permite băncilor să delocalizeze în mod artificial profiturile pentru a-și reduce contribuțiile fiscale, să faciliteze evaziune fiscală a clienților lor și să ocolească obligațiile legale”, subliniază Oxfam.

Autorii studiului se bazează pe datele a căror publicare a devenit obligatorie pentru băncile din Uniunea Europeană. Începând din 2015 băncile europene trebuie să publice datele privind profitul, cifra de afaceri și angajații pentru fiecare țară în care sunt prezente.

Conform acestor date, în 2015 primele cinci mari bănci franceze (BNP Paribas, BPCE, Crédit Agricole, Crédit Mutuel-CIC și Société Générale) au declarat că au realizat profituri de 5,5 miliarde de euro în paradisuri fiscale. Oxfam dă drept exemplu Insulele Cayman, unde sunt prezente patru bănci franceze (BNP, BPCE, Crédit Agricole și Société Générale) care au realizat profituri de 174 milioane de euro fără a avea un singur angajat și fără a plăti impozite.

O altă destinație favorită a băncilor europene este Luxemburg. Aici Société Générale a declarat că a realizat profituri de 587 milioane de euro, adică o sumă egală cu profiturile cumulate realizate în Germania, Italia, Spania și Olanda. Potrivit Oxfam nu este ceva întâmplător, având în vedere că Société Générale a înființat, via filiala sa din Luxemburg, aproape 500 de societăți offshore implicate în scandalul Panama Papers.

Băncile din întreaga lume au fost criticate după publicarea în 2016 a unor documente financiare, cunoscute sub denumirea Panama Papers, care arată că și-au ajutat clienții să evite plata taxelor. Guvernele din întreaga lume au promis că vor intensifica lupta împotriva evaziunii fiscale și spălării banilor.