Trăim o întoarcere vădită și fulgerătoare spre practicile anchilozate (și fără prea multă creativitate) ale mentalităților comunismului, eșuate în zona dispunerii după bunul plac al celui care deține dreptul de a lua decizii în nume propriu și nicidecum în numele valorilor autentice. O astfel de atitudine te îndepărtează brutal de competiție, încurajând arbitrariu și anarhia, aruncând în desuetudine orice încercare de a-ți motiva răspunsurile la provocările diurne ale zilei.
Nu cred că ceea ce se întâmplă este adevărat, mai ales că aceste provocări contrazic tot ceea ce am gândit că avem deja, după 27 de ani de la victoria sângeroasei revoluții din 22 decembrie 1989. Am revenit la explicarea imaginii cu girafa: ”așa ceva nu există”!
Episodul cu atitudinea tranșantă a primarul Iașului, Mihai Chirica, față de o bâlbâială a guvernării PSD, ce a scos țara în stradă, recunoscută mai apoi și asumată chiar de cei care au comis-o, continuă să producă efecte nefaste pentru credibilitatea celor care ne conduc. Nu vorbim despre valorile sociale ale programului de guvernare asumat de actuala alianță politică PSD-ALDE. Această revenire la ”Mai dă-le, Nicule, 10 lei!” nu poate fi luată în seamă dacă prosperitatea nu se creează pe altceva decât pe o decizie politică. Acest surplus de bine trebuie neapărat să fie efectul aplicării măsurilor generatoare de plus-valoare, în urma unei competiții raportate sistemului axiologic, singurul care ne garantează că suntem într-o reală competiție a valorii.
Atunci când vorbim despre decizii politice se pare că încă suntem tributari formulei: ”Cine nu este cu Partidul, este împotriva noastră!”. Continuă să fie interzis să ai un alt punct de vedere decât are Partidul, așa cum s-a demonstrat în cazul lui Mihai Chirica, care a fost mai deștept decât PSD cu câteva zile înainte! Pentru această îndrăzneală ”gașca Teleormanului” nu l-a iertat și continuă să-l marginalizeze, să-l dea la periferia partidului, scoțându-l, prin dispoziții venite de sus, din funcțiile de conducere locale ale partidului, după ce a fost eliminat din conducerea centrală a PSD, chiar dacă în acestea a fost ales de votul pesediștilor! O astfel de atitudine nu face decât rău Partidului, pentru că o astfel de decizie luată sub imperativul ”întăririi disciplinei de partid”, după formula ”cine mișcă-n PSD, mișcă mort!” nu scoate la iveală decât slăbiciunile partidului care în loc să răspundă la toate întrebările, fuge din calea celor incomode, preferând să se eschiveze cu grăbirea schimbării foii: ”O altă întrebare!”
Există deja construit un zid în jurul liderului maxim, Liviu Dragnea, în primul rând din zbierătele lui Codrin Ștefănescu, un politician ratat în profunzime, din care nu a mai rămas decât ecoul țipetelor sale, care l-au adus în prim planul scenei politice românești, încă de pe vremea în care conta cel care strigă mai tare! Liviu Dragnea demonstrează că nu este mai mult decât un provincial rătăcit pe străzile Capitalei, decât acel îmbuibat care nu are de ce să-și facă griji față de efectele faptelor sale, atâta timp cât nu reușește decât să-și vadă de interesele sale și nicidecum de interesul partidului. Este bun doar cel care știe să-l lingușească (după limbile date pe clanța sa de Codrin Ștefănescu, de exemplu), așa cum este rău, cel care vrea să adauge la ceea ce el crede că poate construi. Nimeni nu gândește peste ce a reușit el să gândească. Excepție (deocamdată) fac cei doi foști lideri de partid, Adrian Năstase și Victor Ponta, singurii care nu au intrat în malaxorul minții pătrate, model ”Codrin Ștefănescu”, din care rezultă doar șpan și năclăială.
Este un drum periculos, un drum ce nu poate să ducă în altă parte decât la Abator, sau în parcul de balotare a vechiturilor, prin presare!
Poate de aceea jocul de om fără scrupule practicat de Liviu Dragnea, față de proprii săi oameni, vine să-i arate în prim plan, nimicnicia, lașitatea, lipsa de caracter, racile din ce în ce mai bine evidențiate, vizibile, greu deja de trecut cu vederea.
Trebuie să apreciem că drumul ales de Liviu Dragnea pentru PSD este unul accidentat, periculos, similar cu traversarea deșertului sau cu escaladarea celor mai înalte piscuri din masivele muntoase ale Pământului.
Oare se merită un astfel de sacrificiu a încrederii majoritare a românilor, pentru a doua oară creatoare de condiții ca PSD să se apuce de treabă efectivă pentru a moderniza România, mai mult decât a da doi, trei lei în plus pentru munca cinstită a românilor ?
PSD aruncă țara într-un mare impas! Ce va urma după această prăpastie?! Vorbim despre o nouă groapă a Marianelor sau pur și simplu este doar fundul ochiului în care românii sunt obligați să-și așeze privirea așa cum în Miorița s-a așezat destinul implacabil care ne-a dat cel puțin o dimensiune cosmică?
S-ar putea ca o astfel de interpretare să fie prea mult pentru rudimentara lucrare a ciobanilor din politica românească.
ADI CRISTI
