Majoritatea parlamentară este solidă, iar schimbarea se poate face doar prin măsuri constituționale, precizează purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, într-o declarație transmisă miercuri ca reacție la afirmațiile președintelui ales Klaus Iohannis. ”În legătură cu referirile președintelui ales privind o posibilă schimbare a majorității parlamentare, afirmăm că majoritatea parlamentară este solidă, așa cum se poate constata. Iar schimbarea se poate face doar prin măsuri constituționale, nu în alte moduri, și nu prin declarații la tv. Așteptăm planuri de președinte al tuturor românilor, nu comentarii de analist politic debutant”, subliniază Firea. Iohannis a afirmat într-un interviu pentru agenția Reuters că în următoarele săptămâni mai mulți parlamentari ar putea abandona coaliția de guvernământ a premierului Victor Ponta, într-un număr suficient pentru a duce la căderea Guvernului anul viitor. El a susținut că rezultatul alegerilor prezidențiale va duce la erodarea majorității de 65% controlate de social-democrații lui Victor Ponta și aliații lor. „Toată lumea vrea să fie de partea câștigătoare. Prin urmare, este posibil ca în următoarele săptămâni sau luni să avem schimbări în Parlament. (…) Așadar, este posibil ca pe parcursul anului 2015 să avem o schimbare care va oferi Partidului Național Liberal o majoritate, pe care o va folosi atunci pentru schimbarea Guvernului”, spune Iohannis, în interviul realizat marți la sediul Partidului Național Liberal (PNL) de la București.