Prof. dr. Mihaela Bălgrădean: Infecțiile respiratorii și digestive la copil sunt în 80% din cazuri virale

 

Infecțiile respiratorii și digestive la copil sunt în 80% din cazuri virale, virusurile sunt cele care determină boli respiratorii precum rinite, rinofaringite, angine, sinuzite, otite, traheite, bronșiolite și bronșite, laringite (crup) și pneumopatii acute, iar factorii de risc pot fi reduși prin igienă corectă și vaccinare, afirmă medicul primar pediatru Mihaela Bălgrădean, de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S.Curie”.

„Pentru a preveni aceste îmbolnăviri se recomandă spălarea corectă și repetată a mâinilor copiilor și ale celor ce le poartă de grijă, a veselei, a ustensilelor de bucătărie, a caserolelor, a jucăriilor, a fructelor și legumelor verzi, pregătirea și gătirea corespunzătoare a cărnii crude, cu informare atentă asupra provenienței acesteia, corect prelucrată din punct de vedere termic, separarea atentă în frigidere a alimentelor crude de cele prelucrate termic (inclusiv carnea) utilizarea exclusivă la copil a laptelui pasteurizat și a produselor lactate verificate și corect ambalate”, precizează Bălgrădean într-un comunicat al UMF „Carol Davila” București remis vineri AGERPRES.

Potrivit aceluiași medic, bolile respiratorii și digestive se transmit prin contactul direct al mâinilor copilului cu diferite secreții ale persoanelor bolnave, alimente contaminate, jucării, suzete, etc. Atingerea zonei ochilor, a nasului, produce o reinfecție virală. Secrețiile nazale, respiratorii ale copilului conțin mai multe virusuri infectante decât ale adultului. „De altfel, copiii sunt, de obicei, cei care răspândesc infecția în jurul lor în special în colectivități mai mici sau mai mari: grupuri de joacă, grădiniță, școală”, menționează medicul.

Bălgrădean recomandă evitarea jocului cu telefonul mobil (plin de microbi), reintroducerea în gură a suzetelor și a diverselor alimente căzute pe sol, precum și a altor obiecte, de obicei utilizate de adulți, necurățate și nedezinfectate înainte de a fi oferite copiilor pentru joacă.

‘Tot în cadrul prevenției față de diferite boli acute respiratorii și digestive intră și recomandările de vaccinare prevăzute în schema națională de vaccinări, vaccinări ce vor fi făcute în contextul informării corecte a părinților și aparținătorilor, legate de bolile cărora li se adresează aceste vaccinuri și complicațiile posibile ale acestora”, conform aceleiași surse.

Infecțiile respiratorii reprezintă principala cauză de îmbolnăvire și mortalitate în întreaga lume (sunt responsabile de unul din cinci decese la copilul sub vârsta de 5 ani), reprezintă cel mai frecvent motiv de vizite medicale și internări , în special la copilul de vârsta preșcolară. Pneumonia cauzează 75-90% din decese. Incidența gastroenteritelor acute la copilul în vârstă mai mică de 3 ani variază, în Europa, între 0,5 — 2 episoade anual, se arată în comunicat.