Breaking News

Raluca Turcan: Am informații că proiectul legii salarizării unitare nu este finalizat

 

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susține că proiectul legii salarizării unitare nu este încă finalizat și că nu este clar nici în interiorul PSD cum va arăta noul act normativ care va fi pus în dezbaterea Parlamentului.

„Proiectul este încă în sertar la doamna Rovana Plumb, care nu a mai fost ministru de foarte mult timp. Eu, văzând ce face PSD-ul în ultima perioadă, sunt mai pesimistă, însă o să vedem, haideți să așteptăm proiectul în timpul asumat, cu impactul asumat de ei, cu finalitatea pe care ei și-au asumat-o și după aceea noi vom face amendamente, specialiștii noștri în domeniu se vor ocupa. Am informații că (proiectul, n.r.) nu este finalizat și că încă se mai poartă discuții în interior. Atâta timp cât PSD nu este clarificat în interior despre cum o să arate legea salarizării unitare, n-aș vrea să le facem noi treaba celor de la PSD”, a declarat luni Raluca Turcan, la Palatul Parlamentului.

Liderul liberalilor a subliniat că PNL solicită Guvernului să prezinte proiecția economică pe care se bazează legea salarizării unitare.

„Toate semnalele merg în direcția că această lege a salarizării unitare nu se bazează pe o variantă realistă de venituri la bugetul statului, ci mai degrabă pe o tentativă heirupistă de a mai bifa o promisiune din campania electorală. Ministerul Finanțelor Publice trebuie să arate pentru anul în curs și pentru fiecare an până la finalizarea aplicării legii salarizării unitare următoarele elemente fundamentale: creșterea economică prognozată și creșterea PIB-ului revizuită, nivelul colectării veniturilor la bugetul de stat prin raportare la PIB, nivelul deficitului bugetar avut în vedere, numărul posturilor de bugetari, dacă acesta va crește sau va scădea sau dacă va fi blocat și, de asemenea, sumele alocate pe investiții în următoarea perioadă”, a spus Raluca Turcan.

Potrivit acesteia, cea mai mare îngrijorare a PNL este că în momentul de față sunt „zero lei alocați pentru investiții, zero lei alocați pentru cofinanțarea fondurilor europene și speranțele nu sunt mai încurajatoare de a aloca în anii care urmează bani mai mulți pentru investiții dacă se vor bifa toate aceste promisiuni neîntemeiate pe realitate de creșteri salariale”.

Ea a afirmat că performanța Guvernului în primele trei luni de mandat a fost pe minus: „Nivelul colectării veniturilor la bugetul de stat este cu mult sub ceea ce trebuia să fie îndeplinit de către Guvern, minus 4,5 miliarde de lei. Anul acesta colectarea va fi sub 30%, în timp ce media europeană este de 44% din PIB”, a adăugat Turcan.

Președintele PNL a explicat că există riscul creșterii costurilor de țară și alocării de bani din ce în ce mai puțini pentru investiții, în condițiile în care nu se întrevede niciun „miracol” în perioada următoare.

„Nu ne putem aștepta la un miracol în perioada următoare. Nu avem niciun semnal că PSD va primi Premiul Nobel pentru economie, n-avem niciun semnal că s-a reinventat teoria economică. Posibilitățile pe care le are PSD la îndemână sunt următoarele: acoperă toate promisiunile de creșteri salariale și vom avea fie deficit excesiv, ceea ce înseamnă că intrăm pe procedura de deficit excesiv la nivel european și tot ceea ce înseamnă cost de țară va fi mai mare, fie vor aloca mai puțini bani pentru investiții, dacă vor rămâne ca și până acum și nu sunt preocupați de creșterea colectării, vom ajunge să avem zero lei pentru investiții. Costul acestei abordări falimentare și iresponsabile va fi subdezvoltarea țării pentru următorii zece ani. Pentru că tot ceea ce înseamnă împrumut mai scump pentru România, creșterea deficitului, scăderea puterii de cumpărare înseamnă să zdruncini de fapt baza economică de dezvoltare a României și ea se va răsfrânge asupra posibilităților de dezvoltare și de bunăstare pentru cetățeni în următoarea perioadă”, a arătat Raluca Turcan.

În opinia liderului PNL, poziționarea celor de la PSD, prin ministrul Muncii, este ca legea salarizării unitare să fie finalizată mai târziu, cu angajamente de punere în practică într-un termen mai îndepărtat.

„Nu există un proiect de lege cap-coadă, pus negru pe alb. Noi nu l-am văzut și, din câte am înțeles, nici semnatarii nu l-au văzut. Au semnat niște angajamente și niște cuvinte frumoase ale președintelui PSD, Liviu Dragnea, și ale ministrului Muncii. În momentul în care vom vedea acest proiect concret, pe fiecare categorie și familie salarială, pe fiecare impact bugetar pe care o cheltuială l-ar permite, pe numărul de locuri în sistemul bugetar care vor rămâne în urma aplicării legii salarizării unitare, ne vom formula o poziție politică”, a declarat Raluca Turcan.