Începând din luna mai, prefectul Marian Şerbescu va începe seria audienţelor în teritoriu. La aceste întâlniri, care se vor desfăşura pe zone (o zonă având arondate mai multe comune), alături de prefect vor fi prezenţi şi directorii serviciilor deconcentrate din teritoriu. „Dorim să fim cât mai aproape de cetăţeni. Prin organizarea acestor întâlniri în teritoriu, locuitorii nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze până la Iaşi pentru rezolvarea unor probleme ce ţin de activitatea Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi sau a instituţiilor deconcentrate”, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, prefectul Marian Şerbescu, care a precizat că programul audienţelor în teritoriu urmează să fie stabilit în perioada următoare. În altă ordine de idei, reprezentantul Guvernului în teritoriu a anunţat că imediat după Sărbătorile de Paşte vor fi reluate şi şedinţele Comisiei de fond funciar, constituită la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi. Totodată, prefectul a informat că în această perioadă, în pieţele agroalimentare din judeţul Iaşi sunt în plină desfăşurare acţiunile de verificare şi control efectuate de echipele mixte de inspectori asupra cărnii de miel şi a produselor de Paşte. „Până în prezent nu au fost semnalate cazuri de încălcare a legii în ceea ce priveşte comercializarea acestor produse, însă controalele vor continua până pe data de 20 aprilie”, a afirmat Marian Şerbescu. (E.M.)