Platforma amenajată în cadrul Parcului agroindustrial TransAgropolis, care are ca destinaţie organizarea de expoziţii de produse agricole (legume şi fructe) a fost foarte bine primită de către beneficiari, respectiv de către firmele care au ca obiect de activitate organizarea unor astfel de evenimente. După cum a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, până în acest moment, pe adresa TransAgropolis au fost depuse nu mai puţin de opt solicitări în acest sens, iar numărul ofertelor urmează să crească în perioada următoare. „Numărul mare de solicitări pentru utilizarea acestei platforme demonstrează încă o dată faptul că ea este foarte utilă firmelor care au ca obiect de activitate organizarea de expoziţii cu produse agricole”, a afirmat Maricel Popa. Potrivit proiectului iniţial, Parcul agroindustrial TransAgropolis va dispune, în final, de patru platforme, pe lângă cea destinată organizării de expoziţii cu produse agricole urmând să mai fie amenajată o pltformă care va găzdui Centrul de transfer tehnologic al produselor agricole, un ring de licitaţie pentru animale, precum şi o platformă, în suprafaţă de cinci hectare, pentru demonstraţii şi încercări ale utilajelor agricole. „Proiectul Parcului agroindustrial TransAgropolis a intrat în linie drepată, în prezent peste 70″ din spaţiile de depozitare a produselor agricole fiind închiriate. În această săptămână a fost deblocată şi suma de 700.000 de euro de la finanţator, astfel încât finalizarea proeictului este foarte aproape”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, care a anunţat, în premieră, că săptămâna viitoare, instituţia pe care o conduce va semna contractul pentru înfiinţarea primului cluster pentru agricultură din judeţul Iaşi. (E.M.)