Partidul Democrat din Moldova a emis un comunicat de presă în care a calificat propunerea Președintelui Igor Dodon, privind introducerea unui sistem electoral mixt în Republica Moldova drept „un truc politic, o încercare de a muta atenția societății spre altceva”, informează MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, democraţii îşi exprimă regretul pentru faptul că șeful statului Igor Dodon şi PSRM nu au găsit de cuviință să dialogheze constructiv pînă acum pe această temă.
„PDM crede că doar sistemul uninominal le va oferi cetățenilor un control deplin asupra deputaților din viitorul Parlament, iar acest lucru a reieșit foarte clar și din consultările publice pe care le-am avut”, se mai arată în comunicat.
Democraţii au mai anunţat că rămîn deschiși discuţiilor, inclusiv cu partidele și reprezentanții societății care propun sistemul mixt. ”Să ne expunem argumentele, de ce considerăm că uninominalul e mai potrivit pentru cetățeni. Vom discuta cu toate partidele care sînt interesate de un dialog deschis, vrem un consens politic în privința schimbării sistemului electoral, dar în primul rînd vrem consens în societate, de la care a pornit inițiativa noastră”, se mai spune în comunicat.
Şi liderul fracțiunii PLDM din Parlament, Tudor Deliu, a anunţat astăzi că inițiativa șefului statului de modificare a sistemului electoral “nu este binevenită pentru Moldova”.
Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon a anunţat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că nu va susţine iniţiativa democraţilor privind implementarea votului uninominal şi a propus introducerea sistemului electoral mixt. Potrivit lui Dodon, sistemul electoral mixt presupune alegerea a 51 de deputaţi pe liste de partid, iar a altor 50 în circumscripții teritoriale.