Modul în care sculptorul Constantin Brâncuși și-a construit și prezentat propria imagine pentru contemporani și posteritate a fost tema conferinței „Brâncuși: arta de a-și sculpta propria imagine” susținută, marți, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR), de istoricul de artă Doina Lemny.

Muzeograf-cercetător la Muzeul Național de Artă Modernă, Centrul Georges Pompidou, Paris, Doina Lemny a spus că Brâncuși „se confundă cu opera sa și de aceea trebuie să știm să-i citim puțin gândurile și în operă și în autoportretul fotografic”. Ea a precizat că sculptorul „dorea să controleze imaginea sa — fie a operei, fie a propriei persoane, ca artist”.

„Conferința de astăzi vine să sprijine această idee că Brâncuși a construit și a sculptat propriul portret pentru a dirija într-un fel modul în care să fie expus în posteritate. Totul la Brâncuși a fost o subtilitate, de aceea trebuie să-l înțelegem și, din punctul meu de vedere, trebuie să-i respectăm dorința. El nu a făcut-o întâmplător. A făcut-o ca să ne transmită nouă, în mod delicat și subtil, voința sa, pe care trebuie să o respectăm”, a afirmat muzeograful.

Lemny a menționat că Brâncuși a fost „o personalitate secretă, discretă” care nu s-a lăsat nici citit și nici explicat, lucru care „a incitat pe toată lumea”.

„Eu mi-am propus să spionez puțin, din interior, acest om și să-mi pun întrebarea de ce și cum a reușit și să-i reconstitui un portret și în scopul de a înțelege mai bine concepția lui de a instala propria-i operă, pentru că el însuși a instalat și a impus-o contemporanilor săi”, a afirmat Doina Lemny.

Muzeograful a povestit că în timpul vieții lui Brâncuși au existat foarte mulți prieteni la Paris, atât francezi cât și români, care și-au dorit să scrie despre el — printre aceștia numărându-se poetul Ezra Pound—, dar singurul care a obținut acordul sculptorului pentru acest lucru a fost criticul de artă Vasile Georgescu Paleolog.

„O singură personalitate a avut îngăduința lui Brâncuși. Este vorba de Vasile Georgescu Paleolog. El era prieten cu Brâncuși și, venind din Oltenia natală a lui Brâncuși, l-a înțeles, a fost aproape de el și a fost singurul căruia Brâncuși i-a acceptat în mod tacit să scrie despre el. (…) Sunt niște texte extrem de interesante, greu de abordat, pentru că folosește multe regionalisme și cu o frazare foarte complicată, dar pentru cei care pot să se aplece asupra textului lui V.G. Paleologu, este o mină de aur pentru interpretarea lui Brâncuși”, a spus cercetătorul.

Doina Lemny a povestit că printre mărturiile oamenilor care l-au cunoscut pe Brâncuși, una dintre cele mai interesante este cea a fotografului Man Ray, cel care i-a propus lui Brâncuși „să-l ajute să-și cumpere un aparat de fotografiat și materialul necesar pentru a developa fotografiile”, pentru că sculptorul era fascinat de tot ce era nou și în acest fel nu mai avea nevoie ca alte persoane să-i fotografieze operele.

„Începând din acest moment artistul se însărcina să se ocupe de toate imaginile. Începe să-și lucreze autoportretul după concepția lui de a se reprezenta, cel puțin după ideea pe care și-a făcut-o el despre ceea ce posteritatea ar trebui să rețină despre autorul capodoperelor pe care toată lumea începea să le cunoască. Acelora care doreau să-l fotografieze el le impunea o anumită imagine”, a afirmat Lemny.

Muzeograful apreciază că, prin tot ceea ce a făcut, „Brâncuși lasă o moștenire întreagă, moștenire din care face și el parte”.

Doina Lemny, doctor în istoria artei, este muzeograf-cercetător la Muzeul Național de Artă Modernă, Centrul Pompidou — Paris, specialistă în sculptura din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Ea a fost cocuratoarea celor șapte expoziții tematice la Atelierul Brâncuși din 1998 până în 2002, curatoarea expozițiilor „Antoine Pevsner în colecțiile Centrului Pompidou” (2001), „Datiunea Brancusi” (2003), „Henri Gaudier-Brzeska în colecțiile Centrului Pompidou” (2009) și a coordonat cataloagele publicate cu ocazia organizării expozițiilor.

Este autoarea mai multor volume: ”Brancusi” (Paris, Oxus, 2005), ”Brancusi & Gaudier-Brzeska: points de convergence” și ”Henri Gaudier-Brzeska: Notes sur Liabeuf et Tolstoi” (Paris, L’Échoppe, 2009), ”Lizica Codréano, une danseuse roumaine dans l’avant-garde parisienne” (Lyon, Fage, 2011), ”Brancusi, au-dela de toutes les frontieres” (Lyon, Fage, 2012), ”Brancusi”, colecția „Monographies” (Paris, editions du Centre Pompidou, 2012), ”Henri Gaudier-Brzeska, un sculpteur ‘mort pour la France'” (Lyon, Fage, 2015), ”Brancusi, an Artist without Frontiers” (București, NoiMediaPrint, 2016).