Colegiul Medicilor din România (CMR) consideră că o lege a vaccinării este foarte necesară în prezent, vaccinarea copiilor fiind, în opinia acestui for, una dintre prioritățile asistenței sanitare și un element esențial în asigurarea sănătății individuale și colective.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES, legea trebuie să ofere soluții cât mai bune, dar și realiste la numeroasele și diversele probleme privind vaccinarea populației infantile.
După cum precizează sursa citată, normele legislative în domeniu trebuie să stabilească un echilibru între protecția colectivă față de bolile transmisibile și libertățile individuale, să consemneze rolul medicilor în activitățile de promovare a vaccinării și de realizare a acesteia, dar și să responsabilizeze părinții în a asigura prin vaccinare o stare bună de sănătate pentru copiii lor.
În context, Colegiul Medicilor anunță că va analiza propunerea legislativă privind vaccinarea elaborată de Ministerul Sănătății și va înainta, „dacă este cazul”, propuneri pentru îmbunătățirea acesteia.
„CMR consideră că vaccinarea copiilor reprezintă una dintre prioritățile asistenței sanitare din țara noastră, fiind un element esențial în asigurarea sănătății individuale și colective, în preîntâmpinarea apariției și dezvoltării unor epidemii, precum epidemia de rujeolă care evoluează în prezent”, se mai arată în comunicat.
Conform statisticilor, de la debutul „epidemiei” au fost înregistrate 21 de decese la bolnavi cu rujeolă nevaccinați, în timp ce, în perioada 2010-2015, au fost patru decese.
„Epidemia de rujeolă care durează din septembrie 2016 este consecința scăderii succesive a ratei vaccinării de la 94 la sută (doza I) și 93 la sută (doza II) în 2001, la 86 la sută — doza I, respectiv 67 la sută — doza II în 2015. Până în 14 aprilie 2017 s-au înregistrat 4.793 de cazuri și 21 de decese, boala afectând 38 de județe”, precizează CMR.
Potrivit sursei amintite, Organizația Mondială a Sănătății consideră că, în prezent, vaccinarea permite, pe plan mondial, evitarea în fiecare an a 2-3 milioane de decese, iar dacă acoperirea vaccinală ar fi optimă, prevenirea altor 1,5 milioane decese.
„Din păcate, astăzi asistăm, atât în România cât și în multe alte țări, la o reducere constantă și progresivă a ratei vaccinărilor. Cauzele sunt multiple, de la subinformarea populației privind importanța vaccinării sau suprainformarea privind reacțiile adverse cu exagerarea acestora, până la lipsa asigurării vaccinurilor necesare unei bune prevenții. Astăzi, din cauza exploziei informaționale, deseori negative, metodele clasice de promovare a vaccinării nu mai sunt suficiente și eficiente. Este nevoie de echipe interdisciplinare formate din medici, psihologi, sociologi care să identifice cauzele atitudinii negative a populației față de vaccinare și să ofere soluții”, se mai arată în comunicat.