Ministrul Energiei, Toma Petcu, intenționează ca, săptămânile următoare, să facă, împreună cu specialiștii din minister și cu secretarii de stat, o analiză pentru a vedea de ce s-a ajuns, din punct de vedere tehnic, la situația din ultimele zile, când un număr foarte mare de consumatori au fost deconectați de la alimentarea cu energie electrică ca urmare a avariilor provocate de vreme.
Conform datelor prezentate de ministrul Energiei, duminică după-amiaza mai erau deconectați 60.000 de consumatori, cei mai mulți fiind înregistrați în Galați și Vaslui.
„Situația, așa cum am anticipat, s-a îmbunătățit, în sensul că am reușit să remediem din cele 8 linii de 120 kV două dintre ele, care erau cele mai importante pentru alimentare. Astfel am redus de la 120.000 consumatori deconectați la aproximativ 60.000 în acest moment și evoluția este una în progres. Am reușit să ne concentrăm pe zonele cele mai importante și vreau să vă spun că am reușit să reducem la Galați, unde aveam 60.000 de consumatori deconectați, la 30.000, și la Vaslui, unde aveam în jur de 50.000, la această oră avem doar 22.000 de consumatori deconectați. Am reușit să închidem Iașul, nu mai avem nicio deconectare. Reușisem să închidem și Bacăul, dar a apărut o altă problemă, care nu e cauzată de intemperii, dar o luăm în calcul și pe aceasta și o analizăm. Mai avem și acolo 3.600 de consumatori, dar care vor fi rezolvați până diseară la ora 19:00, avem asigurările celor de la E.ON. Pe zona celor de la Electrica, ieri am reușit să închidem Brăila, nu mai avem niciun consumator deconectat în Brăila. În schimb, la Focșani, de fapt în tot județul Vrancea, au mai rămas 1.600 de consumatori deconectați. Avem asigurări că peste 1.000 de consumatori vor fi rezolvați în această seară, în această noapte, și restul de 600 în cursul zilei de mâine”, a explicat Toma Petcu.
Acesta a menționat că pentru cele două județe unde situațiile sunt mai speciale, respectiv Galați și Vaslui, a dat termen „în mod expres”, și cei de la Electrica și-au asumat, fiind așteptat răspuns și de la Delgaz, ca până cel târziu miercuri „să fie rezolvate aceste situații speciale”.
„Repet, am plecat de la o situație foarte grea, foarte dificilă, nemaiîntâlnită nu doar pentru perioada aceasta a anului, nemaiîntâlnită în orice perioadă a anului, dar am reușit printr-o bună gestionare a resurselor din zona respectivă și mobilizarea echipelor de intervenție să gestionăm în timp util, considerăm noi”, a mai spus ministrul Energiei.