ANRE: Consumatorii se vor putea racorda mai repede și mai ieftin la rețeaua de distribuție a gazelor

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat un nou regulament de racordare a consumatorilor la sistemul de distribuție a gazelor naturale, astfel încât acest proces să se desfășoare mai repede și cu costuri mai mici, se arată într-un comunicat al autorității, remis, miercuri, AGERPRES.

„În contextul evoluțiilor cadrului legislativ național, ANRE se află într-un proces de actualizare și revizuire a cadrului legal necesar desfășurării activităților în sectorul gazelor naturale și este necesară inițierea demersurilor privind crearea noului cadru de reglementare privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale”, potrivit comunicatului.

Noul regulament a fost aprobat în ședința de marți a Comitetului de reglementare.

„Prin emiterea acestui Regulament s-a urmărit: reducerea timpului de realizare și de punere în funcțiune a racordării la sistemul de distribuție a gazelor naturale; reducerea costului racordării și de realizare a extinderii și/sau redimensionării obiectivelor / conductelor de distribuție a gazelor naturale prin prisma introducerii competiției între operatorii economici autorizați ANRE, aleși de solicitanți; posibilitatea depunerii și/sau transmiterii cererii de racordare și a documentelor atașate prin e-mail, fax, poștă sau personal la sediul operatorului sistemului de distribuție a gazelor naturale; monitorizarea de către ANRE a activității operatorilor de distribuție a gazelor naturale, a operatorilor economici autorizați ANRE, precum și a verificatorilor de proiecte atestați ANRE care prestează în cadrul procesului de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale etc”, spun reprezentanții reglementatorului.

Potrivit Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), în prezent durata medie de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale poate varia între 6 și 8 luni, în funcție de soluția de alimentare stabilită și de complexitatea acesteia. Etapa care durează cel mai mult este cea de obținere a autorizației de construire și a altor documente necesare, în funcție de cerințele specifice ale primăriilor, etapă care poate ajunge uneori chiar și până la 6 luni.

Totodată, comunicatul ANRE mai arată că regulamentul stabilește etapele și condițiile de racordare a solicitanților la sistemul de distribuție a gazelor naturale, printr-un proces unitar, transparent și nediscriminatoriu și se aplică de către operatorii sistemelor de distribuție a gazelor naturale, de operatorii economici autorizați de ANRE în relația cu solicitanții care doresc racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale sau modificarea instalației de racordare, precum și de verificatorii de proiecte atestați ANRE care doresc să verifice documentațiile tehnice/proiectele tehnice aferente racordării, extinderii și/sau a redimensionării obiectivelor/conductelor de distribuție a gazelor naturale, după caz.

„Regulamentul permite creșterea competitivității în ceea ce privește modul de realizare a racordării, a extinderii și/sau redimensionării obiectivelor/conductelor de distribuție a gazelor naturale prin reducerea timpilor de realizare. Acesta instituie posibilitatea realizării activităților de proiectare și execuție a lucrărilor din sistemul de distribuție a gazelor naturale prin intermediul operatorilor economici autorizați ANRE, precum și de verificare a documentațiilor tehnice/proiectelor tehnice de verificatori de proiecte atestați ANRE, în regim concurențial, fără o limitare a accesului pe piață a acestor tipuri de lucrări”, mai precizează ANRE.