Europarlamentarul Victor Boștinaru, vicepreședintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților, consideră că rezultatul de duminică al alegerilor parlamentare din Republica Moldova este un test extrem de important, atât pentru Europa, cât și pentru România, menționând că dorește ca scrutinul să fie câștigat de forțele pro-europene. „Este un test extrem de important. Este la fel de important pentru Europa, dar și pentru România, ca Republica Moldova să-și continue traseul pro-european din motive politice, dar și din motive strategice. Rezultatul de duminică este în egală măsură decisiv pentru direcția în care se va îndrepta Republica Moldova, dar probabil va avea un impact pozitiv sau mai puțin negativ și în ce privește o poziție a Bruxelles-ului și a UE în ansamblu față de Republica Moldova, în funcție de fotografia alegerilor. Nu putem decât să ne dorim ca România să rămână pragmatică, să rămână capabilă să realizeze majorități strategice în favoarea intereselor europene ale Republicii Moldova și să știe să-și găsească partenerii în momente cheie pentru a sprijini acest efort”, a declarat vineri Boștinaru la dezbaterea „Noua legislatură a Parlamentului European 2014-2019: provocări și priorități pentru România”. El a adăugat că își dorește ca aceste alegeri din Republica Moldova să fie câștigate de forțele pro-europene, un factor important în procesul de aderare la UE. „Vreau să cred sincer că ele (n.r. alegerile) vor fi câștigate de forțele pro-europene, să continue apoi implementarea corectă a acordului cu UE și pe această bază să putem crea platforma, condițiile pentru ca Republica Moldova să ceară aderarea la UE într-un orizont de timp previzibil”, a afirmat Boștinaru. Europarlamentarul a mai precizat că alegerile de duminică din Republica Moldova sunt o „confruntare între seturi de valori complet diferite”. „Pe de o parte, valorile europene către care aspiră Republica Moldova și cetățenii săi, pe de altă parte Federația Rusă care tratează Republica Moldova ca parte a confruntării sale cu vestul. Încă un teatru de confruntare politică și non-politică (…). În funcție de rezultat, probabil că Rusia își va adapta, acomoda deciziile, iar pe de altă parte este un test pentru viitorul politicii răsăritene a UE”, a susținut europarlamentarul. La dezbaterea cu tema „Noua legislatură a Parlamentului European 2014-2019: provocări și priorități pentru România” au participat, printre alții, eurodeputații Marian-Jean Marinescu, vicepreședinte al Grupului Partidului Popular European, Doru-Claudiu Frunzulică (Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților), Maria Grapini (Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților).