Breaking News

Polenul florilor, al pomilor și arbuștilor – printre ‘responsabilii’ alergiilor de primăvară

 

Polenul florilor, al pomilor și arbuștilor sunt printre ”responsabilii” alergiilor de primăvară, afirmă dr. Șomordolea Florina, medic primar Medicină de Familie, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila”.

”Este primăvară, ne bucurăm de vremea mai frumoasă și de zilele mai lungi. Însă primăvara multe persoane se plâng că strănută, le curge nasul, au ochii roșii și înlăcrimați sau își simt gâtul inflamat. Aceste semne indică prezența unei alergii, adică o reacție inflamatoare anormală sau o sensibilitate acută a organismului față de anumite substanțe numite alergene. Responsabili de producerea alergiilor sunt polenul florilor și praful. Dacă alergia de primăvară este cauzată de polenul pomilor și arbuștilor (debutează la jumătatea lunii martie și se sfârșește în iunie), alergia de vară este cauzată de polenul graminatelor (gazon, fân, secară, porumb), iar cea de la sfârșitul verii de polenul erbaceelor”, explică medicul.

Dr Șomordolea arată că, pentru pacienții predispuși, alergia sezonieră se termină deseori prin crize acute de astm.

”Congestia mucoaselor respiratorii superioare favorizează infecțiile locale, ceea ce poate produce sinuzite purulente, rinite sau bronșite. În general, afecțiunea debutează în copilărie sau la începutul vârstei adulte și poate dispărea odată cu îmbătrânirea. Studiile au arătat că există și o predispoziție genetică ereditară, astfel că o persoană care are unul dintre părinți cu o boală alergică prezintă riscuri mari de a dezvolta ea însăși o asemenea maladie. La o persoană sănătoasă sistemul imunitar are sarcina de a apăra organismul contra corpurilor străine precum bacteriile, virușii sau toxinele.
La persoanele predispuse la alergii acest sistem de protecție este însă prea eficient și percepe drept periculoase substanțele comune precum polenul florilor sau mucegaiul. La contactul cu un alergen, organismul unei persoane alergice produce o mare cantitate de anticorpi. Aceștia se fixează pe anumite celule din țesut și din sânge și eliberează puternici agenți chimici care, circulând prin organism, declanșează simptomele alergiei”, detaliază dr. Șomordolea.

Ea atrage atenția că alergiile de primăvară pot fi însoțite de o multitudine de simptome: inflamații, senzații de mâncărime, înroșirea ochilor, cauzată de dilatarea vaselor de sânge; iritații ale mucoaselor, strănut, inflamarea mucoasei nazale, dificultate la respirație. Atunci când reacționează și plămânii, vorbim deja de astm — în bronhiile încărcate, inflamate se formează un mucus gros, care cu greu poate fi expectorat, adaugă medicul.

De asemenea, mai spune dr. Șomordolea, pielea persoanelor care suferă de alergii prezintă mâncărimi, înroșire, edem și o erupție caracteristică papulo-eritematoasă (bășicuțe pe piele de culoare roșie).

”Alergia este o reacție de hipersensibilitate inițiată prin mecanisme imunologice. Ea poate fi mediată prin anticorpi sau prin celule ale sistemului imun. Alergiile de primăvară pot apărea la orice vârstă, dar cel mai frecvent se dezvoltă în perioada copilăriei. Acestea sunt produse de substanțe provenite din mediul extern, care pot intra în contact cu organismul uman pe calea aerului-inhalare — polen, acarieni, păr de animale, poluare atmosferică. Cu cât expunerea la un alergen specific este mai intensă, frecventă și timpurie, cu atât mai mult crește și riscul de a dezvolta o alergie”, mai explică ea.

În ceea ce privește tratamentul, dr. Florina Șomordolea arată că alergiile pot să dispară prin întreruperea contactului cu alergenul care a declanșat reacția, când acesta poate fi identificat, prin terapie medicamentoasă sau prin imunoterapie, pentru anumite tipuri, prescrisă de medicul de specialitate.

”Tratamentul antialergic este un tratament complex, care include terapie medicamentoasă (antihistaminice care se iau preventiv sau pentru a ameliora simptomele) și nemedicamentoasă. Tratamentul medicamentos este prescris și administrat sub îndrumarea medicului alergolog și poate necesita control periodic. Nu se poate vorbi despre o vindecare propriu-zisă în cazul persoanelor alergice. Pentru alergiile inhalatorii există medicamente moderne, care țin simptomele sub control. Importante sunt și vaccinurile de desensibilizare, care reduc necesarul de medicație. Copiii cu alergii inhalatorii, care sunt vaccinați, au o posibilitate mai mică să dezvolte astm bronșic și noi alergii. Testarea la alergenele care se inhalează se poate face, teoretic, la orice vârstă, iar diagnosticul se pune în 30 de minute”, punctează ea, adăugând că cea mai bună metodă de a preveni reacțiile alergice sau de a controla cu succes simptomele alergiei este evitarea contactul cu alergenii.

În cazul alergiilor netratate, medicul atrage atenția că rinitele alergice netratate dezvoltă în timp polipoze nazale alergice — inflamație cronică a mucoasei nazale și a mucoasei sinusurilor—, care poate duce la obstrucția nasului și a sinusurilor. De asemenea, astmul, cea mai frecventă boală cronică a copiilor, este în marea majoritate a cazurilor o boală alergică, ce începe cu o banala rinită alergică netratată sau cu infecții respiratorii frecvente tratate impropriu cu antibiotice.

”O alergie netratată poate afecta major calitatea vieții. Pentru a reduce pe cât posibil apariția alergiilor trebuie să identificăm factorul responsabil de producerea alergiei (se realizează cu ajutorul testelor cutanate sau timbrelor patch-test) și să evităm contactul cu acesta. Unui pacient cu alergie sezonieră, medicul poate eventual să îi administreze o injecție cu cortizon, însă acest tratament are o serie de dezavantaje: poate scădea imunitatea, poate duce la retenție de apă, decalcifiere sau creștere în greutate. În alergiile de primăvară se folosesc antihistaminice, corticoizi nazali (spray) — eliberate doar pe bază de prescripție medicală. Tratamentul cu corticoizi nazali poate dura o săptămâna sau chiar mai mult până apar îmbunătățiri vizibile. Decongestionantele nazale ameliorează congestia instant, însă durata de acțiune a acestora este temporară”, mai arată dr. Șomordolea.

Medicul spune că tratamentul variază în funcție de felul alergiei, iar în cazul rinitei alergice și a astmului alergic, durata este de 3-5 ani.

Tratamentele naturiste pot ajuta la vindecarea alergiilor de primăvară și a manifestărilor acestora.

Strănutul poate fi tratat cu ajutorul ceaiurilor fierbinți din trifoi roșu sau urzică. Usturoiul, datorită proprietăților lui antibacteriene, este benefic în vindecarea curgerii cronice a nasului. Pentru congestia și inflamarea pielii se recomandă ceaiurile de cimbru și eucalipt.

”Se pun 30 g de frunze într-o ceașcă de apă fierbinte. Cataplasma făcută din aceste plante va reduce inflamarea pielii. Se amestecă frunze proaspete de cimbru cu puțină apă până se obține o pastă. Se aplică pe piele, se acoperă cu un prosop curat și se lasă circa 30 de minute, apoi se spală. Este important ca înaintea folosirii acestor plante să vă testați, să vedeți dacă nu sunteți alergic la aceste plante”, explică dr. Șomordolea.

Ea pledează pentru un consum de doze mari de vitamina C, din citrice, datorită proprietăților antihistaminice, arătând că o doză zilnică de 1.000 până la 4.000 mg ar trebui sa ajute la desfundarea nasului.

”Vitaminele sunt importante în tratamentul alergiilor. Vitamina E ușurează problemele respiratorii și crește abilitatea sistemul imunitar de a lupta contra infecțiilor. Alături de seleniu, vitamina E va proteja corpul de radicalii liberi. Vitamina A, alături de zinc, este cheia sănătății sistemului imunitar. Beta-carotenul este folosit de corp pentru producerea vitaminei A și ajută în alinarea iritării membranelor de pe traiectul nazal. Vitamina B joacă un rol important în funcționarea corectă a glandelor suprarenale și ajută corpul la producerea naturală a cortizonului care neutralizează factorii alergici”, mai spune dr. Șomordolea.

Un tratament eficient al tuturor afecțiunilor legate de sinusuri, inclusiv alergie, se obține cu ajutorul unui extract derivat din scoarța stejarului alb (Quercus alba). Acesta are rolul de a stabiliza membranele celulelor care eliberează histaminele, care sunt cele responsabile de reacțiile alergice, arată ea.

De asemenea, gălbenelele stimulează sistemul imunitar și refacerea țesuturilor, ajutând astfel la tratare în caz de alergie.

”Mineralele sunt foarte importante pentru suferinzii de alergii, dintre acestea calciul și magneziul fiind elementele nutritive de bază pentru alergici. Ele ajută la relaxarea sistemul nervos și luptă împotriva stresului cauzat de reacțiile alergice. Sulful ajuta în tratamentul contra alergiilor, în special în cele cauzate de praf, păr de animale și în cele provocate de alimente și medicamente. De asemenea, zincul este un antioxidant și crește imunitatea, refăcând celulele sistemului imunitar”, conchide dr. Florina Șomordolea.