Hidroelectrica ar putea obține un miliard de euro din listarea la bursă, dacă procesul ar fi derulat în acest an, însă acești bani ar trebui să meargă la bugetul de stat, întrucât producătorul de energie nu are nevoie de aceste fonduri, a declarat, luni, Remus Borza, fostul administrator judiciar al companiei, într-o conferință de presă.
Potrivit acestuia, Hidroelectrica nu are nevoie de banii care vor fi obținuți din privatizare.
„Este motivul pentru care am cerut încă din 2014 schimbarea metodologiei de privatizare. Actuala metodologie aprobată în 2013 vizează majorarea de capital prin emitere de acțiuni noi, iar banii să devină venit la companie. Metoda (propusă — n.r.) ar fi ca statul să își vândă din deținerea sa de 80% din capitalul social acel pachet rezidual de 15%. Și atunci evident că banii s-ar face venit la bugetul de stat, în trezoreria Ministerului de Finanțe. Astăzi noi nu mai avem nevoie de banii investitorilor”, a continuat fostul administrator.
Borza a susținut că, dacă Hidroelectrica va fi listată, activitatea companiei va fi mai transparentă, iar controlul va fi mai mare, odată cu majorarea numărului de acționari.
„Listarea va asigura transparență, un control. Una e să ai doi acționari, din care unul ia tot și celălalt face doar atmosferă, alta e când ai încă o mie de acționari, chiar dacă sunt mici, dar sunt oameni care au exercițiul și rutina gestionării unor companii listate la bursă, care știu să citească printre rânduri și care sancționează orice derapaj al directorilor și orice imixtiune nepermisă, neortodoxă a acționarului. Evident că fac scandal, își trimit ambasadorii, îl bagă pe ministru în ședință”, a precizat Borza.
El a amintit de investițiile nerentabile ale companiei și de faptul că se dorește reluarea lor.
„Văd că există presiune pe directorat ca Hidroelectrica să reia acele investiții vechi încă din anii 80, unde componenta energetică e redusă și unde ar însemna să ajungem la un cost pe MW de 20 de milioane de euro. Evident că o asemenea investiție nu se va amortiza nici într-o mie de ani lumină, nu este rentabilă, la nivel mondial maximul acceptat este de 2 milioane de euro pe MW”, a mai spus Borza.
El a refuzat să precizeze cine sunt cei care doresc să fie reluate investițiile nerentabile ale Hidroelectrica.